SPORT | FC Botoșani a câștigat meciul cu Sepsi, scor 1-0, și s-a calificat în premieră în play-off
FC Botoșani a câștigat meciul cu Sepsi, scor 1-0, și s-a calificat în premieră în play-off. Cu lacrimi de fericire în ochi, Marius Croitoru a anunțat că echipa lui nu va face figurație în faza următoare a campionatului și a propus un fotbalist pentru echipa națională.
„Nu mă interesează cine se va mai califica în play-off. Am un meci acasă cu Iași în ultima etapă, vreau să îl câștig. Nu mă interesează de alte echipe. Vom vedea la final pe ce loc terminăm. În play-off ne dorim să nu fim doar o simplă prezență. Vreau un joc consistent, care să ne aducă rezultate și puncte”, a spus Croitoru la TV Telekom Sport.
MARIUS CROITORU: „HARUȚ VA AJUNGE LA NAȚIONALĂ”
Denis Haruț (20 de ani) a evoluat astăzi pe postul de fundaș dreapta și l-a impresionat pe Marius Croitoru. Antrenorul moldovenilor a trimis o „înțepătură” către fostul staff al naționalei de tineret, condus de Mirel Rădoi.
„Vreau să îi mulțumesc în primul rând lui George Miron, un căpitan adevărat. E o mare pierdere. Denis Haruț, am spus-o de mult, e unul dintre cei mai buni fundași din România. Sunt sigur că va juca în curând și la naționala mare. E de o inteligență incredibilă. Nu știu cum a fost evitat de cei de la naționala de tineret până acum. E unul dintre cei mai buni fundași centrali din România. E incredibil de bun!”, a declarat Croitoru.
Sursa: TV Telekom Sport