SPORT | Farul vrea victoria acasa cu FC Botosani, pe care o considera o echipa tare
Alin Artimon, antrenorul principal al FC Farul, s-a declarat mulţumit de modul în care a trecut echipa de primele două etape din retur. La debut, nu a jucat cu Sportul Studenţesc, aşteptând acum ca victoria să-i fie acordată la masa verde, iar în runda secundă a remizat (1-1), la Constanţa, cu CS Otopeni.
„Dacă nu vom pierde în următoarele patru meciuri, vom sta bine. Deocamdată, avem patru puncte în două etape, ceea ce e foarte important.
Urmează două jocuri (cu Delta Tulcea şi cu FC Botoşani), în care, dacă obţinem tot patru, e senzaţional. Şi Otopeni, şi Tulcea, şi Botoşani sunt echipe tari. În condiţiile în care te baţi de la egal la egal cu una dintre ele, atunci perspectiva care ţi se deschide e una favorabilă.
Poate că sunt subiectiv, dar nu am văzut nicio diferenţă de calitate a jocului între Farul şi CS Otopeni, care are ca obiectiv promovarea. Asta îmi dă speranţe mai mult decât egalul”, a spus Artimon pentru Ziua Constanta.
Aflată în continuare pe ultima poziţie în clasament, cu zece puncte (până va primi cele trei puncte din meciul cu Sportul Stundenţesc), Farul are două meciuri grele în etapele următoare, cu Delta Tulcea (locul cinci, cu 24 de puncte), în deplasare (sâmbătă, 23 martie), şi cu FC Botoşani peste o saptamana (locul trei, cu 25 de puncte).