International

SPORT | Egal norocos pentru Steaua! Romanii au facut 2-2 cu Stuttgart!

Cu destul noroc, Steaua a fost la un pas de a da marea lovitură la Stuttgart. Nemţii au fost nemţi până la capăt şi au egalat în minutul 85, meciul terminându-se 2-2.

În ultimii 55 de ani, roş-albaştrii nu au reuşit să obţină o victorie pe terenul unei formaţii germane. Steaua începuse meciul de aseară cu acest handicap psihologic, dar deşi Reghecampf a menajat mai mulţi titulari, roş-albaştrii au încântat pe alocuri în partida contra şvabilor.

Chiricheş a greşit la marcaj

Meciul a început în forţă, cu multe faze de poartă, cu contraatacuri tăioase ca şi cum se juca cu trofeul pe masă. Filip a avut primul şut pe poartă în primul minut, portarul respingând cu greu. Steaua a ţinut-o pe adversara sa departe de poartă pentru o scurtă vreme, iar centrarea maghiarului Hajnal, de pe stânga (min. 5), l-a prins pe picior greşit pe Chiricheş şi bosniacul Ibisevic a marcat lejer cu capul. 1-0 şi se părea că Steaua va lua multe goluri. Dar replica românilor a venit foarte rapid, un minut mai târziu. Spiriduşul Popa i-a pasat excelent în careu lui Nikolic, acesta şi-a prelungit bine mingea, a fost faultat de portar, dar arbitrul a lăsat bine avantaj şi Chipciu a reuşit cel mai uşor gol din carieră. Nemţii au trecut din nou la conducea partidei. Pe rând, poarta lui Tătăruşanu a fost încercată cu lovituri de cap din careu de Cacau, Ibisevic şi Rodriguez. La Steaua, Szukala, cel mai înalt de pe teren a pus şi el în pericol poarta gazdelor, mingea lovită cu capul de el trecând la o palmă de gol (30). Totuşi, egal la pauză şi meciul era departe de a fi jucat.

Tătăruşanu a salvat cât a putut echipa

Reghecampf a surprins şi la reluarea jocului. A făcut două schimbări. Au intrat Pintilii şi Rusescu şi au ieşit Filip şi Prepeliţă. Nemţii însă au pus presiune mare, Tătăruşanu a dat mari emoţii în minutul 50 când a ieşit aiurea pe centrare. Dar portarul român s-a revanşat peste numai două minute când a reparat gafa lui Pîrvulescu şi a blocat în situaţie de unul la unul. Publicul s-a ridicat în picioare în minutul 53, crezând că va fi gol. Cacau a lovit însă bara transversală, deşi avea poarta goală! De partea cealaltă, Nikolic a ratat, în minutul 56, cea mai mare ocazie pentru Steaua. Din 7 metri, faţă în faţă cu Ulreich a tras mult peste. Cacau a mai dat-o în bară, încă o dată, în minutul 68. Steaua a avut noroc şi a stat apoi mai mult la cutie preferând contraatacul. Această tactică a pus în pericol defensiva gazdelor, iar în minutul 80 Popa a obţinut un penalty pe care Rusescu l-a transformat în forţă. Era 1-2, ceva incredibil! Dar asediul nemţilor la poarta românilor a continuat până la final şi Chiricheş a greşit marcajul la Niedermeier. Fundaşul lui Stuttgart a marcat, în minutul 85 şi partida s-a încheiat 2-2. Păcat de efortul Stelei, care dacă era mai atentă putea da lovitura.

STEAUA: Tătăruşanu – Georgievski, Szukala, Chiricheş, Pârvulescu – Prepeliţă, Bourceanu, Filip – Popa, Nikolic, Chipciu

Rezerve: Stanca, Gardoş, Latovlevici, Martinovic, Pintilii, Rusescu, Rocha

STUTTGART: Ulreich – Sakai, Niedermeier, Rodriguez, Boka – Kvist, Gentner – Tunay Torun, Hajnal, Cacau – Ibisevic

Rezerve: Ziegler, Rudiger, Harnik, Bah, Traore, Holzhauser, Okazaki

sursa: prosport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page