SPORT | Durere mare în tot sportul românesc! România nu are niciun campion mondial în 2013
*Medalii au fost obţinute la scrimă, kaiac-canoe, canotaj şi gimnastică
*Până la sfârşitul anului mai sunt Mondiale la haltere, box şi handbal
Primul an competiţional după Jocurile Olimpice de la Londra pare un adevărat dezastru pentru sportul românesc. Zicala „ce semeni, aia culegi“ s-a confirmat cu vârf şi îndesat. În contextul unei sărăcii crunte prin federaţii şi a performerilor de valoare tot mai puţini, rezultatele nu aveau cum să apară. Tot sportul românesc a adunat în 2013 numai şapte medalii în cadrul Campionatelor Mondiale, la disciplinele olimpice. Iar cu excepţia a trei mari sporturi la care România a scos campioni de-a lungul timpului, haltere, box şi handbal, toate celelalte şi-au încheiat deja conturile la cel mai înalt nivel.
Trist, dar adevărat, în acest an nu avem niciun campion mondial, iar sportivi care au urcat pe podium fără sprijinul unor coechipieri avem doar doi, Larisa Iordache (gimnastică) şi Tiberiu Dolniceanu (scrimă, foto), ambii medaliaţi cu bronz. În aceste condiţii, previziunile pentru Jocurile Olimpice de la Rio sunt mai mult decât sumbre.
Kempo, noul sport naţional
La nivel de Mondiale, sportul românesc mai înseamnă doar … kempo şi arte marţiale. MTS-ul poate raporta în acest an 23 de medalii de aur la kempo, 2 titluri la karate şi alte patru la … „Vovinam viet vo dao“! Magnific! Alte două titluri mondiale au fost cucerite de şeful federaţiei de ciclism, Carol Eduard Novak, la Mondialele paralimpice.
Sursa: www.prosport.ro