Liga 1Sport

SPORT | Dinamo îl readuce în Liga 1 pe Gicu Grozav!

Sosirea în cadrul clubului Dinamo a directorului general Daniel Stanciu și a antrenorului Mihai Teja are efecte imediate la formația aflată pe locul 8 în clasamentul Ligii 1.

După repatrierea lui Marius Niculae, Dinamo mai dă o lovitură pe piața transferurilor. “Câinii roșii” vor înregistra la Liga Profesionistă, în zilele următoare, contractul lui Gicu Grozav (24 de ani), mijlocaș ofensiv cu 17 selecții și 3 goluri la echipa națională a României. Actele între cele două părți au fost semnate pe 9 ianuarie, la 1:00 noaptea!

Crescut pe plan intern la Alba Iulia și la Cluj, Grozav s-a remarcat mai ales în tricoul Petrolului, de unde în august 2013 a făcut saltul către clubul rus Terek Groznâi, unde a semnat un contract scadent în iunie 2016. În acest moment, Terek este pe locul 9 în prima ligă.

Din păcate pentru Grozav, însă, aventura sa în Cecenia s-a încheiat după doar 10 meciuri oficiale (7 în campionat, 3 în Cupă), românul având probleme de adaptare la Terek, unde nu s-a impus ca titular.

În cele din urmă, despărțirea se va produce de comun acord, după doar câteva luni, iar Grozav va juca astfel din nou în campionatul intern. În acest moment, cota sa de piață este de 1,8 milioane de euro. Surprinde într-o oarecare măsură decizia rușilor, care au plătit bani grei în schimbul lui Grozav, un transfer dovedit a fi total neinspirat.

2,2 milioane de euro a costat transferul lui Grozav de la Petrolul la Terek

Sursa: www.digisport.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page