Sport

SPORT | Dinamo e de azi oficial în insolvenţă! Cine e administrator judiciar şi prima reacţie a oficialilor “câinilor”

Instanţa l-a numit administrator judiciar pe Andrei Cătălin Dascăl, cel care va trebui să-şi dea acordul pentru viitoarele plăţi făcute de Dinamo pe perioada insolvenţei.

“Era singura oportunitate viabilă de a salva clubul. După numirea administratorului judiciar vom intra în normal”, a declarat purtătorul de cuvînt al lui Dinamo, Dorin Irimia.

Preşedintele Constantin Anghelache a oferit o declaraţie pentru Mediafax: “Dinamo este o echipă care trebuie să depună toate eforturile din punct de vedere sportiv, să obţină o cît mai bună clasare în sezonul viitor. În ceea ce priveşte redresarea financiară sperăm să fie un termen cît mai scurt şi să nu afecteze participarea în cupele europene. Dar obiectivul sportiv al echipei Dinamo pentru sezonul următor este acela de a ne clasa între primele patru”.

Intrarea în insolvenţă i-a scos pe “cîini” şi din cupele europene. Conform legislaţiei UEFA un club nu poate participa în cupele europene în perioada în care se află în insolvenţă. UEFA permite înscrierea cluburilor în competiţiile pe care le organizează după un an de la încheierea acestei proceduri.

Sursa: gsp.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page