SPORT | De ce Messi? De ce Maradona?

Nimic mai curativ decât punerea la îndoială a noilor şi vechilor valori fotbalistice. E modul prin care se sedimentează certitudini, se dizlocă statui, se refac ierarhii. Dozele de subiectivitate sunt și ele scoase de la rece. Obiectivitatea pierde din ce în ce mai mult teren în fața patimii, iar la pauză se prăbușește pe marginea terenului. Acum, dilema cu care suntem contemporani este: Messi sau Maradona? Să iasă argumentele la încălzire.

Maradona, Barcelona. Doi ani în echipă cu Schuster, Carrasco, Pichi Alonso, Migueli, Alexanco. O Cupă a Spaniei, una a Ligii și o Supercupă a Spaniei câștigate. Argentinianul reușește să se impună, dar certurile sale constante cu Nunez, președintele clubului, îl determină să plece. Rămâne antologică bătăia dintre jucătorii Barcelonei și cei de la Athletic Bilbao, una la care Maradona a luat parte din plin.

Maradona, Napoli. Cuplul perfect. În șapte ani Diego strălucește, cucerește două titluri de campion al Italiei, Cupa şi Supercupa Italiei, Cupa UEFA, și devine fotbalistul numărul 1 al planetei. Printre coechipierii săi s-au numărat Ciro Ferrara, de Napoli, Carnevale, Careca, Alemao sau Zola. Încep problemele cu drogurile, clubul îl amendează cu 70.000 de dolari pentru că nu se prezintă la antrenamente. Planează asupra lui suspiciuni legate de colaborare cu Mafia.

Maradona, Argentina. Naționala este și ea un succes pentru Diego. Un titlu de campioană mondială în 1986 și altul de vicecampioană în 1990. Alături de Batista, Ruggeri, Burruchaga, Passarella, Valdano, Maradona triumfă. Momentul de cumpănă a fost în sferturi, atunci când Diego înscrie cu mâna un gol împotriva Angliei. “Mâna lui Dumnezeu”, cum a numit faza ulterior.

De asemenea, Maradona are două titluri de Cel mai bun jucător sud-american și trofeul de Cel mai bun jucător al CM din 1986.

Messi, Barcelona. Cinci Ligi câștigate, o Cupă a Spaniei, cinci Supercupe, trei Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei și alte două Campionate Mondiale ale cluburilor. Coechipier cu Puyol, D. Alves, Ronaldinho, Henry, Iniesta, Xavi, D. Villa, Eto’o, Deco.

Messi, Argentina. În afară de o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 2008, Leo nu are nici o performanță notabilă la echipa naționlă. Dar, la 24 de ani, mai are, în mod normal, două campionate mondiale unde ar putea străluci. Însă, deocamdată, acesta este minusul pe care-l scot în evidență cei ce spun că Maradona e mai mare decît Messi. Lângă Tevez, Di Maria, Aguero, Mascherano, J. Zanetti, Milito, Pastore, Messi n-a reușit decât să ajungă în sferturile de finală ale CM 2010. Mulți spun că Argentina s-a oprit acolo pentru că a fost antrenată chiar de Maradona.

La nivel individual, Messi are deja trei Baloane de Aur, trofeu decernat celui mai bun jucător al lumii.

Cifre, statistici. Reci ca marmura cavourilor. Pentru fanii Maradona, ce a realizat el cu Napoli, ducând o echipă care termina pe locul opt în primul său sezon în Italia până la câștigarea a două titluri, e de domeniul fantasticului. Mai mult, în cinci din cei șapte ani petrecuți în Cizmă, Maradona a fost golgeterul echipei. 16 goluri a marcat cel mai mult într-un sezon de Serie A. Într-o vreme în care doar Platini mai strălucea, și nu pentru multă vreme, Diego a fost, pentru napoletani, un fenomen social, în primul rând. Orașul era sub controlul Mafiei, iar oamenii aveau nevoie de un om care să-i ajute să spere. Să le arate că se poate câștiga. Să opună rezistență cu ajutorul cuiva, a ceva. Adică Maradona, fotbal. Iar Diego nu i-a dezamăgit deloc pe plan fotbalistic. I-a mobilizat pe cei din jurul său, s-a înscăunat șef al bandei, pentru că, înainte de toate, Napoli era o bandă de muncitori, unde Alemao măsura și tăia, iar Careca lipea tot ce era de lipit de plasele porților adverse. Iar Diego era inginerul de pe șantier, care nu ezita să-și dea jos costumul pentru a oferi o mână de ajutor. Iar în cazul lui, asta însemna ceva ieșit din comun. Statura colosală de care se bucură și astăzi Maradona este grație, pe lângă talentul său uriaș, și pasiunii enorme pe care o poate dezvolta un oraș ca Napoli. San Paolo era Vezuviul, iar Maradona un uriaș nor de cenușă care ajungea peste tot în lume. Văzut întotdeauna ca un salvator. Ridicat la rang de semizeu.

La națională însă, Diego a avut jucători excelenți lângă el. Performanțele Argentinei se datorează și antrenorului Bilardo, ca și lui Valdano, Burruchaga, Ruggeri și ceilalți. Dar, fără îndoială, catalizatorul a fost Maradona.

Messi are mai multe probleme în acest „duel” virtual. Prima este Barcelona. Mai corect, coechipierii argentinianului. Ronaldinho, Henry, Xavi, Iniesta, D. Alves sau Alexis Sanchez sunt atât de buni încât e mult mai ușor pentru Leo decât pentru Diego. Perfect de acord. Numai că Messi are mai multe Ligi ale Campionilor câștigate, trei la număr, decât are Maradona campionate cu Napoli! Are cinci titluri până la 24 de ani! Are, acum, 39 de goluri marcate în campionat, și 61 în toate competițiile. A fost deja de 3 ori cel mai bun fotbalist al lumii. În plus, trebuie să ne gândim când e mai ușor să strălucești. În clipa în care ești un bec extrem de puternic într-o casă slab luminată sau când stai lângă stele?

Eșecul lui Messi la națională are legătură cu numele lui Maradona. Pentru că acesta a condus “pumele” la CM din 2010. Cu un tehnician ca Bilardo, avut de Diego, poate ca randamentul lui Leo ar crește. Dar dincolo de toate acestea, e evident ca influența lui Maradona a fost hotărâtoare în triumful de pe vremuri al Argentinei. Pentru că era capabil de goluri magnifice, precum cel marcat cu piciorul, din partida cu Anglia.

O altă problemă a lui Messi este dezvoltarea mass-mediei. Asaltați continuu de goluri ieșite din comun, de meciuri excelente, de imagini cu jucători extraordinari, începem să considerăm cu adevărat fantastice din ce în ce mai puține reușite din fotbal. Să nu uităm că de la Maradona la Messi s-au perindat prin fața noastră fotbaliști ca Romario, Ronaldinho, Ronaldo, Zidane, Figo, Zico sau Rivaldo. Dacă și până la Maradona fuseseră jucători extrem de talentați, de la el încoace am avut și mai mulți. Și, totuși, Messi iese din orice tipar. Chiar și când este comparat cu Cristiano Ronaldo, un fotbalist ale cărui fente ar fi năucit lumea fotbalistică a anilor ’80 -‘90.

În favoarea lui Leo sunt vremurile. E ca și când ai compara un Ferrari de atunci cu unul de acum. Ambele printre cele mai bune mașini ale timpurilor lor, dar, într-o competiție directă, modelul mai nou câștigă mereu. Ce reușea să facă Maradona la nivelul tactic de atunci, în viteza și spațiul anilor ’80, nu cred dacă ar mai fi putut astăzi. De fapt, sunt convins că Maradona ar rămâne un uriaș, dar nu ar fi un titan. Pe când Leo se poate descurca în fracțiuni de secundă. Ca și când ar fi pe un pod care se năruie sub el, Messi reușește de cele mai multe ori să ajungă teafăr la capătul acestuia.

Dacă Messi ar avea măcar 50% din carisma, defectele și nebunia lui Diego, ar fi fost deja considerat cel mai bun jucător al lumii. Și asta pentru că oamenii, atunci când au un idol, nu vor să se ridice la înalțimea calității sale umane, ci doar să-și justifice minusurile. Nu vor să să fie obligați să devină mai buni, ci doar vor să creadă că, având aceleași defecte, n-au avut noroc de talent. Că, în definitiv, idolii lor nu sunt mai buni uman decât ei, ci doar înzestrați cu mai mult har.

Am lăsat la urmă faptul că Maradona începuse să se drogheze încă de dinaintea plecării de la Barcelona. Nu știu, și nici nu contează, dacă, și în ce mod, cocaina afectează prestațiile fotbalistice. N-am vrut să pun omul Messi lângă omul Maradona pentru că ar fi hilar și, poate, fără relevanță. Însă ceea ce știu este faptul că, acum, Messi are 61 de goluri marcate în acest sezon, dintre care 39 într-un campionat în care s-au jucat 32 de etape din 38. La primul titlu al celor de la Napoli, toată echipa a marcat 41 de goluri în 30 de meciuri. Adică, cel mai probabil, mai puține decât va avea Messi la sfârșit de Primera Division.