SPORT | Chivu se retrage din activitatea de fotbalist
Fostul căpitan al echipei naţionale Cristian Chivu îşi va rezilia contractul cu Internazionale Milano în zilele următoare şi se va retrage din activitatea de fotbalist profesionist, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, impresarul Victor Becali.
“Cristian Chivu are probleme medicale şi doreşte să-şi încheie activitatea de jucător. În zilele următoare îşi va rezilia contractul cu Inter. Decizia lui cred că este definitivă, pentru că susţine că nu mai poate continua să joace. Nu este vorba de o negociere pentru a rezilia contractul, pur şi simplu se va întâmpla. În niciun caz nu se pune problema să mai continue la o echipă din ţară. Motivele retragerii sunt problemele medicale şi e clar că nu mai poate să mai joace nicăieri”, a declarat Victor Becali, pentru MEDIAFAX.
Fundaşul a luat această hotărâre după ce nu s-a refăcut complet în urma unei accidentări suferite în august 2012, la o partidă cu Hajduk Split, din play-off-ul Ligii Europa. El a suferit o luxaţie la un deget de la piciorul drept şi a fost operat la începutul lunii octombrie 2012. Chivu a revenit pe teren la 18 decembrie 2012, într-un meci din Cupa Italiei.
Deoarece problemele sale la degetul piciorului drept au continuat, Chivu a fost operat din nou, intervenţia chirurgicală având loc la Miami, la 21 august 2013. La începutul acestui an, Cristian Chivu a revenit la Miami pentru o consultaţie. Presa italiană a precizat atunci că acest control medical va stabili care sunt posibilităţile reale ale jucătorului de a reveni pe gazon. “Este vorba de o încercare fundamentală pentru continuarea carierei”, au scris italienii, la 8 ianuarie.
Cristian Chivu nu a mai jucat niciun meci din mai 2013.
Chivu, 33 de ani, se afla sub contract cu Inter Milano din iulie 2007. În cariera sa a mai evoluat la CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam şi AS Roma. Pentru naţionala României el a evoluat de 75 de ori, retrăgându-se din prima reprezentativă la 21 octombrie 2011.
Sursa: mediafax.ro