SPORT | CFR Cluj, invinsa clar de Galatasaray in Liga Campionilor
CFR Cluj a pierdut, miercuri, pe teren propriu, scor 1-3, meciul disputat impotriva formatiei turce Galatasaray Istanbul, in etapa a patra din cadrul grupelor Champions League.
“Feroviarii” sperau la un rezultat favorabil care sa le sporeasca sansele la calificarea in optimile competitiei, insa turcii nu i-au oferit nicio sansa campioanei Romaniei, care a pierdut duelul la toate capitolele.
Trupa lui Paulo Sergio a inceput bine meciul, Kapetanos ratand prima mare mare ocazie in minutul 4, cand a scapat spre poarta lui Muslera, dar a sutat in plasa laterala. Grecul a avut inca doua sanse in careul turc, insa n-a reusit sa profite, iar jocul clujenilor s-a stins dupa un sfert de ora.
Oaspetii au profitat si au trecut in avantaj in minutul 18, atacantul Burak Yilmaz punctand cu o lovitura de cap de la 10 metri din centrarea lui Altintop. Turcii au continuat sa domine pana in finalul primei reprize, cand “feroviarii” au avut o ultima zvacnire prin Sougou si Kapetanos, ambii blocati in careu.
Desi n-au obtinut posesia nici in startul reprizei secunde, ardelenii au reusit sa egaleze la opt minute de la reluare, dupa ce Sougou a primit in careu de la Bastos si a reluat in plasa de la opt metri.
Bucuria suporterilor campioanei Romaniei a durat insa doar noua minute, acelasi Burak Yilmaz invingandu-l pe Felgueiras din centrul careului, dupa o serie de greseli in lant in apararea CFR-ului, inclusiv la centrarea lui Altintop, ratata de patru fundasi.
Scorul final a fost stabilit cu 16 minute inainte de final, cand turcii au scapat pe contraatac dupa o gafa incredibila a lui Muresan, iar Yilmaz si-a trecut in cont hatrickul cu un sut la firul ierbii, din interiorul careului. Finalul de meci i-a gasit pe clujeni in ofensiva, dar acestia n-au mai avut puterea sa revina, Sougou ratand o singura ocazie in prelungiri.
In urma acestui esec, “feroviarii” au cazut pe locul trei in clasamentul Grupei H, cu patru puncte. Galatasaray a ocupat pozitia secunda, in timp ce Manchester United a ramas in top dupa victoria de la Braga, cu maxim de puncte. Portughezii ocupa ultima treapa, cu trei puncte.
In etapa urmatoare, a cincea, CFR Cluj primeste vizita formatiei Sporting Braga.
ziare.com