SPORT | Calificare fără emoţii pentru Simona Halep în turul II la ‘s-Hertogenbosch. 7-5, 6-2 cu Olga Govorțova
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-5, 6-2, pe Olga Govorţova din Belarus, locul 110 WTA, sportivă venită din calificări, în primul tur al turneului de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda).
Halep este deţinătoarea trofeului la turneul olandez, dotat cu premii de 250.000 de dolari.
Simona Halep a avut nevoie de mai puţin de o oră şi 20 de minute pentru a trece în turul doi, fază în care va evolua împotriva jucătoare germane Annika Beck, locul 55 WTA, învingătoare în prima manşă, cu scorul de 7-6 (5), 7-5, în faţa sportivei Julia Glusko din Israel, locul 82 WTA, venită din calificări.
Până la 5-5, cele două jucătoare au fost foarte exacte pe propriul serviciu și niciuna nu a cedat vreun break. Simona a reușit să câștige pe serviciul Govorțovei, apoi a încheiat setul pe propriul serviciu, scrie digisport.ro.
Simona Halep a avut destule probleme în primul set al meciului cu Olga Govorţova. Cele două jucătoare au mers cap la cap timp de 10 game-uri. La 5-5, Halep a forţat şi a reuşit break-ul. Halep s-a impus cu 7 la 5 în primul set, iar în actul secund nu i-a mai dat nicio şansă adversarei sale. Setul al doilea a fost câştigat cu 6 la 2 de Halep, care a început perfect turneul pe care l-a câştigat anul trecut.
„Nu vreau să mă gândesc că trebuie să-mi apăr titlul, vreau să iau fiecare meci în parte. Anul trecut m-am simţit foarte bine aici şi anul acesta vreau să fie la fel”, a declaratSimona Halep.
Simona Halep conduce cu 2-0 în întâlnirile cu viitoarea sa adversară, Annika Beck, după 6-1, 2-6, 6-3, tot la ‘s-Hertogenbosch, în primul tur al ediţiei 2013, şi 6-4, 6-1, în optimile de finală ale turneului de la Doha, din acest an.
Calificarea în turul al doilea este recompensată cu 2.758 de euro şi 30 de puncte WTA.
La ‘s-Hertogenbosch, favoritele numărul 2 şi 3 au părăsit competiţia încă din primul tur. Astfel, jucătoarea slovacă Dominica Cibulkova, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, de Iaroslava Şvedova (Kazahstan), poziţia 67 în ierarhia mondială, în timp ce canadianca Eugenie Bouchard, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 3, a pierdut, cu scorul de 6-2, 3-6, 3-6, meciul cu americanca Vania King, locul 75 WTA, scrie Mediafax.