SPORT | Automobilele clasice se întrec pe Transfăgărășan
În premieră, la ediția din 2015 a Sibiu Rally Challenge se organizează și o competiție specială dedicată automobilelor clasice în parteneriat cu Retromobil Club România. Competiția, una de regularitate, se împarte în două clase distincte: Regularitate Clasică și Regularitate Sportivă.
Prima ediție a Sibiu Classic Challenge, o competiție de regularitate organizată în parteneriat cu Retromobil Club România, se va desfășura în perioada 20 – 23 august în cadrul Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor. Pentru prima oară în istoria evenimentului la start vor fi acceptate și mașini clasice, care se vor întrece în două clase distincte: Regularitate Clasică și Regularitate Sportivă.
“Este pentru prima oarâ în România când se constituie clasa de Regularitate Sportivă, categorie care este deja în plină ascensiune în țăril precum Franța, Anglia sau Belgia, care sunt mult mai avansate ca noi în motorsport istoric. Această categorie va avea viteze medii impuse mai mari de 50 km/h pe probe speciale închise circulației, oferind un plus de adrenalină echipajelor participante în deplină siguranță, fiind în conformitate totală atât cu regulile FIVA, cât și cu cele FIA. Aici se pot înscrie mașini istorice fără să fie nevoie de o investiție suplimentară în roll-bar și prepararea motoarelor, singura obligație a echipajului fiind purtarea căștilor pe parcursul probelor cu viteză medie de peste 50 km/h. Astfel, această categorie reprezintă o provocare deosebită cu un buget mult mai redus”, a declarat Georgios Ladopoulos, Președintele Comisiei Sportive a Retromobil Club România (RCR).
Participanții în această competiție vor avea ocazia să descopere câteva din cele mai frumoase zone ale Sibiului și vor ajunge și pe specialele clasice ale raliului: Păltiniș și Transfăgărășan. Spre deosebire de piloții din Campionatul Național de Raliuri însă, participanții la Sibiu Classic Challenge vor afla traseul raliului abia în momentul startului. “Singurul lucru pe care concurenții care vor lua startul în Sibiu Classic Challenge îl știu este că vor ajunge pe specialele Păltiniș și Transfăgărășan. Dar atât. Pentru ei traseul este o surpriză și îl vor descoperi doar după ce vor lua startul”, a spus Georgios Ladopoulos, Președintele Comisiei Sportive a Retromobil Club România (RCR).
La start sunt acceptate automobile produse între anii 1905 – 1985, care vor fi împărțite în 7 categorii distincte la cele două clase. Astfel la clasa Regularitate Clasică viteza medie impusă este de până la 50 km/h, iar la Regularitate Sportivă aceasta poate fi între 50 – 80 km/h, în funcție de caracteristicile probei speciale. “Sper ca ideea de a avea aât mașini clasice cât și mașini de curse de ultimă generație pe aceleași probe speciale să atragă un număr și mai mare de fani decât de obicei. Sibiu Rally Challenge este un festival dedicat sporturilor cu motor și vrem să oferim spectatorilor un spectacol total pe Transfăgășan și nu numai”, a mai adăugat Sorin Itu.
Sibiu Classic Challenge va începe joi, 20 august, cu parada și startul festiv în Piața Mare a orașului Sibiu, urmând ca vineri și sâmbătă, 21 – 22 august, să se desfășoare probele speciale în regim de regularitate.
Sibiu Rally Challenge se va desfășura în perioada 20 – 23 august și este un festival dedicat sporturilor cu motor care include și Raliul Sibiului, etapa a șasea din Campionatul Național de Raliuri desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). Sibiu Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Orange România.