SPORT | Astra II Giurgiu a făcut egal cu Steaua Bucureşti!
Amicalul Stelei cu Astra II Giurgiu a început cu stângul încă din start şi asta deoarece la faţa locului jucătorii s-au trezit fără niciun arbitru. Cum a fost posibil aşa ceva? Steaua susţine că a solicitat Asociaţiei Municipale de Fotbal Ilfov o brigadă de arbitri, dar aceştia nu au mai ajuns la meci. În aceste condiţii, meciul a fost condus la centru de secundul echipei Steaua, Gabriel Mărgărit, ajutat la linii de antrenorii de portari ai celor două echipe: Costică Dumitru (Steaua) şi Adrian Ene (Astra II Giurgiu). Şi mai jenant a fost faptul că cei doi tehnicieni de portari au folosit pe post de fanion câte un tricou.
Spectacolul a continuat şi după startul meciului şi asta pentru că Mihai Costea a marcat de trei ori, dar a trebuit să se mulţumească doar cu primul din ele. Restul au fost anulate de fiecare dată pentru ofsaid. Bomba avea să pice în ultimele minute ale primei reprize, atunci când Dănănae a dat o pasă la adversar, fază din care Hoprich a marcat golul unei egalări neaşteptate.
După pauză, giurgiuvenii au schimbat rând pe rând aproape toată echipa, în timp ce Steaua şi-a permis doar să îl bage pe Tănase în locul lui Prepeliţă. Finalul de meci avea să le dea şansa de a evolua şi juniorilor Andrei Stan şi Ciuculescu, în condiţiile în care steliştii au avut doar trei rezerve pentru acest meci! Scorul avea să rămână neschimbat până la final, deşi steliştii au mai avut câteva şanse de a marca.
Steaua: Stanca – Dănănae, Bicfalvi, Iliev, Lupu – Chipciu, Prepeliţă, Răduţ, Tibi Bălan – Mihai Costea, Nikolic. Au mai jucat: Ciuculescu – A. Stan şi Cr. Tănase
Astra II: Gavrilaş – C. Gheorghe, Oprsal, Şanţmare, M. Florea – Fl. Achim, Ochia, Hoprich, V. Dinu – Gafiţa, Bănaru. Au mai jucat: Dragne, G. Popa – S. Constantin, M. Stan, Matache, Popan, Moroiţă, Rotaru, Burlacu. (LIGA2.RO)