SPORT | Astăzi, România – Germania
Semifinala cu Germania se va juca de la 19:00, pe o temperatură greu de suportat – 40 de grade se anunţă la ora jocului de la Bologna. Tricolorii mici se pregătesc de un joc de anduranţă, care s-ar putea încheia după 120 de minute şi chiar lovituri de departajare.
“Nu lăsăm să ne scape niciun detaliu şi vom fi pregătiţi şi de lovituri de la 11 metri. Eu nu am probleme cu temperaturile, nu joc eu. Nu simt că e foarte-foarte cald, probabil m-am obişnuit în Golf“, a spus Rădoi, completat de golgheterul Puşcaş: “Nu vreau să ne gândim la căldură, aşa cum s-a întâmplat cu Croatia. Noi eram concentraţi pe Croaţia, pe meci“.
Încurajări vin şi de la selecţionerul Generaţiei de Aur, care a scris istorie la Mondialul american pe nişte călduri incredibile.
“Vor fi 40 de grade şi pentru noi, şi pentru nemţi, dar noi vom suporta mai uşor; în primul rând suntem o echipă mai tehnică, putem să avem posesia“, a spus Anghel Iordănesc, în direct la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.
De notat că selecţionerul Germaniei a interzis în ultimele două zile aerul condiţionat în camerele jucătorilor, tocmai pentru ca fotbaliştii să se acomodeze cu temperaturile ridicate. De partea cealaltă, Rădoi nu a luat o astfel de decizie.