SPORT | Astăzi, România – Albania
România e la 90 de minute de o calificare în optimile Euro 2016, iar adversară va fi Albania, o echipă care nu a mai reuşit vreo victorie în faţa tricolorilor de peste 68 de ani. Trei puncte în partida de duminică seară ar aduce trupa lui Iordănescu la un total de patru, ce ne oferă şanse şi la ocuparea locului doi în grupă, dacă Elveţia pierde în faţa Franţei. Chiar dacă nu va urca pe locul doi, România are toate şansele să ajungă în optimi de pe locul trei, ca unul din cele mai bune locuri trei.
1948 este anul ultimei victorii a Albaniei în faţa României, iar de atunci s-au mai disputat 15 partide în care tricolorii 11 victorii şi 4 remize. Egalul nu ne ajută însă duminică seară, chiar dacă ne-ar asigura locul trei. Cu doar două puncte, e imposibil să prindem primele patru poziţii în clasamentul locurilor 3, scrie ProSport.