SPORT | Astăzi, FC Botoşani – CFR Cluj
FC Botoşani – CFR Cluj, meci din etapa cu numărul 20 din Liga 1, se joacă sâmbătă, de la ora 17:30.
Meciul dintre CFR şi Botoşani a devenit un derby personal după ce conflictul dintre cele două cluburi a “explodat” în ultima perioadă. Pe scurt, cei de la FC Botoşani îi acuză pe cei de la CFR că nu au plătit banii pentru transferul lui Cătălin Golofca, iar Dan Petrescu şi-ar fi dorit ca acest meci să fie amânat, lucru care nu a fost pe placul grupării moldave.
Botoşani este pe locul 8 în campionat, cu 26 de puncte şi încă sper că poate ajunge pe locurile de play-off. În meciul din tur, CFR s-a impus categoric, scor 4-1. De atunci, însă, s-a mai jucat o partidă în Cupa României, acolo unde Botoşani s-a impus la loviturile de departajare.