După meciul disputat astăzi, pe Stadionul “1 Mai” din Dorohoi, antrenorul echipei este puțin dezamăgit de rezultatul final, pentru că se putea și mai bine.
“Dacă aș fi fost întrebat înaintea meciului, aș fi spus că sunt mulțumit cu 1 punct, dar după cum a fost aspectul jocului, pot să spun că sunt puțin supărat, cu toate că echipa oaspete are un plus de experiență, jucători buni. Pentru noi, viitorul în următoarele etape avem o programare foarte grea, dar sunt sigur că vom mai scoate puncte, dacă vom avea acceași atitudine pe care am avut-o în acest meci.
Obiectivul este să scoatem puncte la fiecare meci și să ne scoatem de la retrogradare, dacă vom reuși, bine, dacă nu, vom munci în continuare“, a declarat Vespazian Colban, antrenor al FCM Dorohoi.
După părerea antrenorului, jucătorii actuali nu se ridică la nivelul așteptărilor, în comparație cu cei care au plecat.