Important

SPORT | A treia finală consecutivă la Wimbledon pentru Horia Tecău şi Robert Lindstedt

Robert Lindstedt şi Horia Tecău au jucat pînă acum 5 finale pe iarbă împreună, cîştigînd două titluri, ambele la ‘s-Hertogenbosch.
2010, 2011 şi acum 2012. Românul şi suedezul vor juca azi pentru trofeu, după ce au trecut ieri în premieră de cei care îi bătuseră în ultimul act de acum 2 ani, Melzer şi Petzschner

Perechea româno-suedeză a trecut ieri de Jurgen Melzer şi Philipp Petzschner, 6-4, 6-7 (10), 6-4, 6-3, în faţa cărora nu aveau nici măcar un set cîştigat.

E suprafaţa lor de nota 10. Covorul pe care s-ar zbengui zi de zi, turneu de turneu, an de an. Şi e locul în care se simt cel mai inspiraţi. Wimbledon, casa ierbii, sursa de energie, catedrala în care se împlinesc toate rugăciunile. Că e terenul 18 sau 3 sau 1 sau Centralul, oriunde sînt acasă. Şi, într-un fel, orice sezon al lor începe, sfîrşeşte şi se învîrteşte în jurul Wimbledonului. Ieri cu confirmat asta cu dobîndă.

Horia şi Robert i-au întîlnit în penultimul act pe austriacul Melzer şi germanul Petzschner. Incomozii adversari în faţa cărora nu cîştigaseră nici un set în două înfruntări precedente, ambele petrecute la Londra. Întîi în finala de la All England Club 2010, apoi anul trecut, la Turneul Campionilor. De data aceasta, vraja rea s-a dezlegat. Cu un break la Petzschner şi servind apoi îngrijit, Tecău şi Lindstedt au luat primul set 6-4.

Redresare rapidă

Păreau lansaţi în al doilea, după ce atacaseră şi confiscaseră din nou serviciul germanului. A fost suficientă o secundă de gardă lăsată jos şi s-a făcut 5-5. Apoi un tie-break chinuitor, pierdut cu 10-12. Furios, nordicul şi-a eliberat nervii un pic, ca să se răcorească. Accidentul a fost trecut repede la şi altele. Au urmat alte două acte în care cîte un break a fost suficient pentru a fi adjudecate. 6-4, 6-3. Simplu, nu? Dar ce reflexe! Ce îndîrjire în mingile aspre trimise dincolo de fileu! Ce concentrare la serviciu atunci cînd în aer era aromă de break! Ce determinare de a transforma în trecut o istorie negativă!

Astăzi (16:00, Digisport 2, liveTEXT GSP.ro), Tecău şi Lindstedt au a treia şansă de a se impune la Wimbledon. Vor întîlni în finală o pereche inedită, compusă din britanicul Jonathan Marray şi danezul Frederik Nielsen. Aceştia i-au învins pe campionii ediţiei trecute, fraţii Bryan, cu 6-4, 7-6 (9), 6-7 (4), 7-6 (5).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page