SPORT | A fost sau nu gol? Sutul de la 35 de m l-a lasat fara reactie si pe arbitru – VEZI FAZA INCREDIBILA!
Hibernian și Hearts au remizat alb, 0-0, într-un meci din cadrul etapei a 30-a a campionatului scoțian. Pe final însă, în minutul 80, Leigh Griffiths, atacantul gazdelor, a prins un șut de mare fotbalist, care a trimis mingea direct în poarta unui MacDonald neputincios.
Până să declanșeze însă sărbătoarea, jucătorii lui Hibs au fost uluiți când au văzut decizia arbitruluI. Jocul a putut continua, deoarece brigada a considerat că balonul nu a depășit linia porții, spre stupefacția fanilor prezenți pe “Easter Road”. Protestele gazdelor au fost inutile, dar faza reprezintă o nouă dovadă că tehnologia video este absolut necesară în fotbalul modern.
Pe Twitter au apărut primele comentarii despre această fază din meciul Hibs – Hearts, iar specialiștii susțin că tehnologia liniei porții ar putea fi implementată în Anglia, în Premier League, încă din sezonul viitorul. Scoțienii trebuie să mai aștepte însă. Sistemul este considerat unul prea scump pentru fotbalul din această țară care a pierdut enorm din punct de vedere economic, prin retrogradarae legendarei Glasgow Rangers.