SPORT | 21 iunie – Ziua Internaţională Yoga, sărbătorită pentru prima dată în România
În fiecare an, pe data de 21 iunie, milioane de practicanţi din întreaga lume sărbătoresc Ziua Internaţională Yoga. În 2016, acest stil de viaţă practicat de mai bine de 5000 de ani, va fi pentru prima dată sărbătorit şi în ţara noastră.
Chiar dacă îşi are originea în India şi reprezintă una din cele 6 şcoli tradiţionale ale hinduismului, Yoga – care combină exerciţiile şi meditaţia – a devenit foarte popular, în ultimii 5 ani, în Statele Unite ale Americii şi în ţările europene. Potrivit ultimelor studii publicate în Yoga Journal (în ianuarie 2016), numărul americanilor care practică yoga a crescut cu peste 75% – de la 20,4 milioane (2012) la 36 de milioane (2016). Mai mult decât atât, acelaşi studiu arată o creştere semnificativă a practicanţilor în rândul persoanelor de peste 50 de ani, iar cele mai des exprimate motive pentru care practică yoga sunt: creşterea flexibilităţii, ameliorarea stresului şi practicarea mişcării.
Yoga a devenit foarte populară şi în România
Totodată, Dana Ţupa, profesor de yoga acreditat internaţional şi fondatorul PURNA Yoga Academy– prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA (cel mai mare for internaţional în domeniu) – afirmă că şi România s-a aliniat trendului mondial, iar tot mai mulţi români au început să adopte acest stil de viaţă. “Am observat o creştere semnificativă a numărului de români care practică yoga, majoritatea sunt femei, iar vârstele variază de la chiar 4 ani până la peste 60 de ani. În general, sunt mai deschişi la practicarea yoga persoanele cu studii universitare (licenţă, master sau chiar doctorat) şi cu un nivel mediu spre ridicat al veniturilor. Cei mai mulţi români practică yoga pentru relaxare şi eliminarea stresului cotidian, în scop terapeutic, pentru eliminarea durerilor de spate sau de articulaţii, cât şi pentru forma de mişcare pe care o oferă; însă yoga nu este doar un sport şi atât, ci un întreg stil de viaţă care echilibrează latura emoțional-mentală şi ne ajută să găsim liniştea sufletească şi să evoluăm spiritual. În acelaşi timp, trei din patru practicanţi de yoga obişnuiesc să mai facă în paralel şi alte exerciţii, precum alergatul, sportul de grup, ridicarea greutăţilor sau ciclismul”, declară profesorul internaţional de yoga, Dana Ţupa.
În opinia specialistului, românii au început să îşi schimbe opinia generală despre yoga şi au renunţat la prejudecăţi datorită posibilităţii mult mai mari de a călători în străinătate şi de a observa mai aproape stilul de viaţă al occidentalilor sau datorită mediatizării mult mai puternice a VIP-urilor care practică meditaţia şi yoga.