Sistemul sanitar botoșănean are nevoie de tineri medici specialiști.
Una dintre principalele direcții de acțiune a conducerii executive a Consiliului Județean Botoșani, în vederea creșterii standardelor de îngrijire a botoșănenilor, este continuarea campaniei de recrutare a medicilor. În acest context, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” a scos la concurs 15 posturi de medici. „Avem nevoie de tineri capabili, de medici în diferite specializări. Unul dintre obiectivele pe care ni le-am impus, pe termen scurt și mediu, este să rezolvăm criza de cadre medicale de înaltă calificare de la Spitalul Județean. Chiar dacă e o provocare uriașă, facem pași în această direcție. La sfârșitul săptămânii trecute, a fost publicat în revista «Viața Medicală» anunțul prin care Spitalul Județean scoate la concurs 15 posturi de medici. Sperăm ca tot mai mulți tineri să se înscrie și, în cel mai scurt timp, să rezolvăm problema deficitului de personal”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Posturile scoase la concurs vizează specializările: UPU, UPU Pediatrie, Neurologie pediatrică, Chirurgie toracică, Cardiologie, Neurochirurgie, Boli infecțioase (2 posturi), Gastroenterologie, Radiologie – imagistică medicală, Psihiatrie, Neonatologie, medic specialist ATI (Maternitate – 2 posturi) și Pediatrie (Darabani).
Pentru aceste posturi pot depune dosare medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitate, dar și rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea pentru care se organizează concursul. Cei interesați se pot înscrie la concurs până pe data de 14 martie, ora 15:30.
Anul trecut, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani au fost angajați 20 de specialiști, dintre care 18 medici, un biolog și un farmacist.
Din acest an, Spitalul Județean va putea derula programe de rezidențiat, prin care se vor putea atrage mai mulți medici tineri pentru acoperirea posturilor deficitare, dar și pentru dezvoltarea unor noi servicii medicale pentru botoșăneni.