Spitalul de Boli paliative Botoșani! Breaking-news!
Comunicat de presă deputat AUR – Grădinaru Radu Vicențiu:
Se pare că epopeea Spitalului de Boli Paliative Botoșani ( spital nou nouț care stă cu ușile ferecate de mai bine de patru ani), se apropie de sfârșit.
Deși lucrările au fost finalizate acum mai bine de doi ani, spitalul încă nu e dat în folosință din cauza unor probleme administrative și financiare. Încă nu a fost predat în administrarea autorităților locale și a Spitalului de Recuperare din Botoșani.
Personal am adresat numeroase declarații politice de la tribuna Parlamentului României și interpelări către miniștrii și autorități privitoare la această problemă!
Am primit răspunsuri care au subliniat faptul că spitalul este gata în proporție de 95%, dar deschiderea sa este întârziată de lipsa unor lucrări minore și a personalului specializat.
În ciuda celor 10 ani de la inițierea proiectului, autoritățile nu au luat măsuri adecvate pentru a pregăti personalul necesar și pentru a finaliza toate detaliile tehnice.
În plus, s-a evidențiat faptul că fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor ar putea fi obținute din garanția de bună execuție a constructorului.
Totuși se pare că după ani de indolență, problemele se apropie de sfârșit
Ieri 09.08.2024 am primit o informare pe adresa cabinetului parlamentar (deputat Grădinaru Radu Vicențiu), de la Directorul de Investiții al C.N.I. Adrian Cefălean care prevede următoarele:
1. S-a semnat contractul și demarat procedura de expertiză la incendiu.
2. S-a semnat contractul pentru verificarea și punerea în funcțiune și certificare a instalațiilor de gaze medicale.
,, Sper să facem toate lucrurile necesare așa cum rezultă din cele două expertize și să recepționăm spitalul anul acesta!” a declarat Directorul de investiții al CNI.
În concluzie, ultimii pași se pare că sunt finalizați, sau se apropie de final.
Mulțumim d-lui Director de Investiții al CNI Adrian Cefălean, cu care am fost în permanentă legătură oferindu-ne disponibilitatea de a comunica etapele care vor duce într-un final la recepția acestui edificiu de mare importanță!
Cu Doamne, ajută!