Cultura

Spectacolul „Luceafărul” la Memorialul Ipotești

În perioada 15-29 iulie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește studenți veniți de la secția Pictură a Facultății de Arte din Galați pentru exersarea picturii în Plein-Air pe perioada practicii de vară.

Studenții sunt coordonați de conf. univ. dr. Liviu-Adrian Sandu si lect. univ. dr. Constantin-Adrian Corcăcel.

În cadrul acestei activități, în data de 20 iulie 2024, ora 21:00, va fi prezentat spectacolul “Luceafărul” de Nicolae Bretan. Spectacolul este susținut de Facultatea de Arte a Universității “Dunărea de Jos” din Galați, în colaborare cu Teatrul Național de Operă şi Operetă “Nae Leonard” din Galați.

Interpreții sunt cadre didactice sau absolvenți ai facultății şi artişti ai teatrului. La pian va interpreta doamna lect. univ. dr. Ludmila Calalb, iar soliştii sunt: asist. univ. dr. Adrian Mărginean; asist. univ. drd. Lorena Mărginean; Valeria Drăguș şi Sebastian Băncilă.

Doi balerini din spectacol sunt Andra-Mădălina Costea si Alexandru Macovei, studenți ai Facultății de Arte şi balerini la teatru.

Regia spectacolului, a cărui premieră a avut loc pe 15 iunie 2024, îi aparține lui Adrian Mărginean, spectacolul fiind dedicat profesorului şi baritonului Emil Pinghiriac.

Intrarea la spectacolul, care va avea loc la Ipotești, în amfiteatrul exterior, este liberă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page