Șoferul care a produs accidentul de la Ștefănești, reținut de polițiști
Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 22 de ani, din orașul Ștefănești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 29 ianuarie a.c., ar fi condus un autoturism pe Drumul Național 24 C, din orașul Ștefănești, având o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa în fața sa.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.