InfractionalLocal

Șofer urmărit pe un câmp din județul Botoșani. 25.000 de pachete de țigarete confiscate de polițiști – FOTO

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal,  privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat în trafic, pe drumul public, din comuna Vorniceni, un autovehicul, al cărui conducător auto nu a oprit la semnalele forțelor de ordine.

S-a procedat la urmărirea acestuia, pe  mai multe suprafețe de teren extravilan, ulterior, fiind forțat să oprească în apropierea unei locuințe. În urma percheziționării autovehiculului, în interiorul acestuia au fost identificate 25.000 de pachete de țigarete, de provenineță Republica Moldova, fără documente legale.

Cantitatea de țigarete a fost supusă confiscării, iar autovehiculul a fost indisponibilizat, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus.

Activitatea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Darabani și a celor din cadrul Serviciului Operațiuni Speciale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page