InfractionalLocal
Șofer beat, dat de gol de trecători!
La data de 2 februarie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană care se deplasează cu autoturismul prin localitatea Durnești, este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Echipajul de poliție dirijat la fața locului a identificat autoturismul indicat, precum și pe conducătorul acestuia, căruia i s-a stabilit identitatea în persoana unui tânăr de 22 de ani, din comuna Guranda.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.