Local

Șofer băut scos din trafic de polițiști

La data de 5 septembrie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

 

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, iar în scurt timp, conducătorul auto a intrat cu mașina în șanțul de pe marginea părții carosabile, rezultând pagube materiale.

 

Ulterior, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, este vorba despre un bărbat, de 35 de ani, din comuna Hudești. Acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu avea efectuată inspecția tehnică periodică și nici asigurare obligatorie, bărbatul fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de peste 3.000 de lei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page