Stiri

SOCANT | Tânără arsă pe rug în secolul 21 pentru că ar fi fost vrăjitoare

O tânără acuzată de vrăjitorie a fost dezbrăcată, stropită cu benzină şi arsă de vie în faţa unei mulţimi din oraşul Mount Hagen din Papua Noua Guinee. Femeia, pe nume Kepari Leniata, de 20 de ani, a fost torturată înainte cu un fier înroşit în foc şi apoi aruncată peste un rug făcut din cauciucuri de maşină, scrie Jurnalul.ro.

Mulţimea a acuzat-o pe femeie că ar fi ucis un băiat de şase ani prin vrăjitorie. Poliţiştii şi pompierii care au intervenit au fost împiedicaţi să ajungă la femeie de mulţimea furioasă, condusă de rudele băiatului care a murit.

Copilul de şase ani murise în spital, după ce acuzase dureri de stomac şi de piept. Poliţia spune că mai multe persoane vor fi acuzate de omor în acest caz.

Credinţa în vrăji este destul de răspândită în Papua Noua Guinee, foarte frecvent morţile fără o cauză bine stabilită fiind puse pe seama magiei, practică pusă, în special, pe seama femeilor.

Vrăjitoria este recunoscută şi de stat, în 1971 dându-se o lege prin care magia neagră a fost desemnată faptă penală, pasibilă cu pedeapsa maximă de doi ani de închisoare.

O comisie parlamentară din Papua Noua Guinee a cerut recent abolirea acestei legi, din cauza numeroaselor atacuri împotriva femeilor considerate vrăjitoare.

Magia este frecvent amestecată cu acte de canibalism, în această ţară. Anul trecut, poliţia a arestat membrii unui cult acuzat că ar fi ucis şapte oameni. Membrii cultului au mâncat creierii victimelor în stare crudă şi au făcut ciorbă din penisurile persoanelor ucise.

Un alt caz care a zguduit ţara, acum doi ani, a fost cel al unui bărbat care şi-a mâncat de viu copilul nou-născut în cadrul unui ritual de magie.

De asemenea, în 2009, tot în oraşul Mount Hagen, o femeie a fost dezbrăcată, torturată şi arsă de vie crezându-se că ar fi vrăjitoare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page