AdministratieMunicipiu

Situație fără precedent. Primarul Cosmin Andrei: „Veniturile noastre sunt grav amenințate de această executare”

Botoșănenii care au tras speranță că vor avea cât mai curând un teatru renovat sau un transport local cum visează cele mai moderne oraș din țară a venit o veste care a căzut ca un trăsnet pe capul municipalității. Potrivit celor declarate de edilul șef al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, Primăria urmează să fie executată silit după falimentarea societății Termica SA și are de achitat aproape 100 de milioane lei din care jumătate reprezintă dobânzi.

„Din 200 de milioane pe care-i avem în  bugetul municipiului, partea de dezvoltare reprezintă 32 de milioane, restul este partea de funcționare. Dacă ar trebui să plătim astăzi această sumă, trebuie să închidem curentul electric, iluminatul public, să nu plătim salarii, să nu mai plătim subvenții, să nu mai plătim drepturi de asistență socială. Lucru pe care nu-l putem face”, a descris edilul-șef situația fără precedent.

Proiectele cu finanțarea europeană, precum reabilitarea Teatrului Mihai Eminescu și modernizarea transportului local, sunt de asemenea în pericol.

„Nu se mai poate face nimic în municipiul Botoșani în următorii ani, din cauza acestei inginerii financiare care ne costă astăzi foarte, foarte mult. Toate proiectele sunt puse în pericol. Sunt în etapa în care intenționez să scot la licitație proiectarea pentru primul cvartal de străzi Petru Rareș – Calea Națională – IC Brătianu. După finalizarea proiectării intenționam să contractez un credit pentru asfaltarea acestor străzi. Va fi o problemă reală să mergem în fața băncilor când veniturile noastre sunt grav amenințate de această executare. Există riscul să nu mai putem fi creditați. Chiar dacă gradul de îndatorare ne permite să ne împrumutăm, fiind la 16%, există riscul să nu primim finanțare. Nu mai putem dezvolta multe proiecte. Proiectele care privesc cofinanțarea cu fonduri publice sunt de asemenea amenințate pentru că nu mai avem venituri proprii cu care să cofinanțăm”, a spus primarul Cosmin Andrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page