Local

Singura fermă BIO de găini ouătoare din Regiunea Moldovei, la Botoșani: investiție europeană de 2,6 milioane de euro pentru ouă ecologice de calitate – FOTO

Singura fermă BIO de găini ouătoare din Regiunea Moldovei, la Botoșani. În comuna Ungureni, doi tineri curajoși au investit cu ajutorul fondurilor europene peste 2,6 milioane de euro într-o fermă BIO de găini ouătoare, rasa Isa Brown. Producția zilnică este de 6.000 de ouă.

Familia Bărdăuș a pornit la drum cu intenția de a construi un sistem de agricultură ecologică complet integrat, care să garanteze calitate la fiecare pas, cu scopul de a oferi produse ecologice și sănătoase pentru clienți, având angajamentul de a respecta mereu mediul de lucru.

Pornind de la doar 50 de hectare, Vladimir și Mara, doi tineri antreprenori din Ungureni, Botoșani, au reușit să extindă până în prezent terenurile certificate ecologic la 120 de hectare și să construiască de la zero o fermă unde cresc 8.000 de găini ouătoare, pe care le hrănesc doar cu furaje certificate ecologic, provenite din terenurile proprii.

Ferma 7 Dubina Ungureni Botosani foto din drona

Fiecare găină dispune în fermă de o suprafață de 4 mp de teren înierbat, iar halele de creștere, unde găinile dorm sau stau în perioadele de vreme rea, sunt concepute să ofere câte 1 mp pentru fiecare 4 găini.

De Mărțișor, primul ou în fermă

Astfel, ouăle produse la Ferma 7 Dubina provin de la găini ce trăiesc mai liber decât în curtea bunicilor și primesc mâncare fără substanțe chimice, pentru a produce ouă cât mai sănătoase pentru clienții.

„Ne aflăm într-o fermă realizată prin fonduri europene, dezvoltată începând cu anul 2017, investiție finalizată în anul 2023. Găinile noastre sunt crescute de la vârsta de 1 zi; am început în luna octombrie 2023, iar în luna martie anul acesta am obținut primul ou.

În momentul de față producem aproximativ 6.000 de ouă/zi, rasa Isa Brown. Avem un efectiv de 8.000 de păsări, în acest moment. Păsările noastre sunt crescute în trei hale de producție, fiecare hală are o suprafață interioară de 500 mp și suprafața de creștere exterioară de cca 1 hectar“, ne specifică administratorul Fermei7Dubina, Vladimir Bărdăuș, singurul producător de ouă ecologice din Regiunea Moldovei.

Ferma 7 Dubina Vladimir Bardaus

Conceptul acestei ferme a fost de a aduce în Regiunea de Nord Est ouă ecologice, la un preț mai accesebil.

„Noi nu am reușit să ajungem în supermarketuri, livrăm în momentul de față în Iași, Botoșani și Suceava, în câteva magazine certificate ecologic, magazine care pot vinde produsele noastre cu codul 0, așa cum trebuie marcat în sistemul ecologic. Nu vindem toată capacitatea în sistem ecologic, multe ouă le vindem în sistem convențional, la un preț mult sub cel de producție“, mai punctează Vladim.

Investiția a fost făcută prin fonduri europene, undeva la 2,6 milioane de euro, cu tot cu TVA.

„Am primit o finanțare de 90% din componenta fără TVA, pentru partea de producție, 50% pentru partea de comercializare, astfel am făcut un magazin la poarta fermei. Ne-am achiziționat două mașini de transport frigorific, în așa fel încât să trasportăm ouăle către toți colaboratorii noștri, în condiții optime“, adaugă crescătorul din Ungureni.

Investiție în bunăstarea păsărilor pentru ouă sănătoase și ecologice

La Ferma 7 Dubina s-a creat un mediu natural și sigur pentru găini, iar acest lucru se reflectă în calitatea ouălor pe care le produc. Grădinile fermei sunt amenajate cu grijă, ținând cont de sezon și condițiile meteorologice, pentru a asigura un confort maxim păsărilor, indiferent de vreme.

Ouă ecologice, de la găini fericite

Găinile de la Ferma 7 Dubina sunt crescute în aer liber, cu acces la spațiu generos, hrană organică și aer curat. Nu se folosesc niciun fel de aditivi chimici sau antibiotice, iar hrana pe care o primesc este naturală și locală. În timpul verii, găinile se bucură de soare și libertatea de a căuta hrană naturală în grădină, inclusiv insecte și plante, ceea ce îmbunătățește calitatea ouălor.

Grădina de iarnă – refugiu natural pentru găini

Chiar și iarna, păsările beneficiază de un refugiu protejat, unde pot să se miște liber, să scurme și să exploreze mediul înconjurător, într-un spațiu adaptat nevoilor lor. Grădina de iarnă le oferă un adăpost confortabil, cu acces la aer proaspăt și soare, protejându-le de frig, dar permițându-le să rămână active și sănătoase.

Grădina de vară – libertatea mișcării în aer liber

În sezonul cald, găinile se simt confortabil în aer liber, unde au libertatea de a se hrăni din semințe, fructe și insecte și de a interacționa cu mediul înconjurător. Acest stil de viață activ nu doar că îmbunătățește bunăstarea lor, dar contribuie și la producerea unor ouă ecologice de înaltă calitate.

Hrană naturală pentru ouă ecologice de top

Grija pentru găini se reflectă și în alimentația lor. Acestea primesc hrană naturală, locală și sănătoasă, care le furnizează toți nutrienții necesari pentru a produce ouă de cea mai bună calitate. De asemenea, accesul constant la apă curată și proaspătă este esențial pentru menținerea sănătății lor și a unei producții constante de ouă.

Condiții pentru agricultura ecologică – cum se obține certificarea bio?

Pentru a putea comercializa produse sub eticheta bio, organic sau ecologic, ai nevoie de o certificare eco. Acest lucru presupune parcurgerea unui proces strict care trebuie urmat întocmai de către producători și care se desfășoară pe o anumită perioadă de timp. Pe durata acestui proces, agricultorii trebuie să respecte cu strictețe regulile stabilite în legislația națională și internațională.

După efectuarea controalelor de către organismele de inspecție și certificare, producătorii care au respectat regulile primesc certificatul de producție ecologică, putând să-și eticheteze produsele cu sigla specifică acestora.

Alimentele organice certificate sunt cultivate și procesate în conformitate cu reglementările legale, care vizează, printre altele, și calitatea solului, practicile de creștere a animalelor, controlul dăunătorilor și al buruienilor și utilizarea aditivilor.

Producătorii de produse ecologice se bazează pe substanțe naturale și pe metode agricole fizice, mecanice sau biologice în cea mai mare măsură posibilă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page