InfractionalLocal

Şi-a impresionat prietenii, dar şi-a făcut cadou o lucrare penală – FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova, asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.

În data de 04 august a.c., în jurul orei 10.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi-Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager    într-un autoturism, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, ocazie cu care în borseta bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, emisă pe numele acestuia și având aplicată propria fotografie.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că documentul descoperit la controlul de frontieră a fost procurat prin intermediul unei reţele de socializare, plătind suma de 20 de euro pentru a-şi impresiona prietenii prezenţi la petrecerea organizată cu prilejul zilei sale de naştere.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page