Ioachim era un om foarte bogat și evlavios ducând neîncetat daruri multe la Templu. Într-una dintre aceste împrejurări Ioachim a fost mustrat de un anume Ruben care i-a reproșat că nu ar trebui să fie cel dintâi care sa aducă daruri câtă vreme nu fusese binecuvântat cu copii. S-a întristat nespus. Nu s-a mai întors acasă, ci a plecat direct în pustie unde a postit patruzeci de zile. „Nu voi coborî în casa mea după mâncare şi băutură până când Domnul și Dumnezeul meu nu se va uita la mine; până atunci rugăciunea îmi va ține de foame și de sete.” Ana, neștiind ce s-a întâmplat, a început să-și plângă văduvia și pântecele sterp zicând: „Vai mie, nefericita, cu cine aș putea să mă asemăn? Nu sunt ca păsările cerului, fiindcă şi păsările cerului aduc pe lume pui, în vreme ce eu nu, Doamne!”. Dumnezeu plecându-și inima la rugăciunea lor a trimis un înger care a binevestit Anei. „Ana, Ana, a strigat îngerul, Domnul a împlinit ruga ta: vei prinde sămânţă în pântec şi vei naşte prunc, iar despre neamul tău se va vorbi în toată lumea”. Iată, bărbatul tău se întoarce acasă cu turmele. Căci un înger al Domnului a coborât la el şi i-a zis: „Ioachim, Ioachim, Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea; coboară cu turmele din pustie căci, femeia ta, Ana, va rămâne grea!”. Atunci a coborât Ioachim şi a grăit către păstorii lui, zicând: „Aduceţi-mi aici zece mioare curate şi neîntinate pentru Domnul Dumnezeul meu; douăsprezece juninci blânde pentru preoţi şi sinedriu şi o sută de iezi pentru întreg poporul!”. Şi, iată, când a sosit Ioachim cu turmele, Ana stătea la poartă. Văzându-l, a alergat şi i s-a prins de gât zicând: „Acum ştiu că Domnul Dumnezeu m-a binecuvântat din plin. Iată, cea care a fost văduvă nu mai este şi cea care n-a avut copii va zămisli”. Prima zi Ioachim a rămas acasă şi s-a odihnit.” Ana a născut după nouă luni pe Fecioara Maria, pe care au dus-o la Templul Domnului, după cum au făgăduit. Au trecut la Domnul binecuvântați de bucuria împlinirii rugăciunii lor: fiica Fecioara Maria.
Veşti bune pentru şoferi. Începând cu 10 septembrie pot prezenta poliţiştilor asigurarea RCA pe telefon
Veşti bune pentru şoferi. Începând cu 10 septembrie pot prezenta poliţiştilor asigurarea RCA pe telefon
Doina Federovici: Mincinoșii Șoptică și Flutur se laudă cu măștile de la Guvern, asigurate prin legea dată de PSD, pe care Guvernul Orban a încălcat-o și a contestat-o la Curtea Constituțională
Doina Federovici: Mincinoșii Șoptică și Flutur se laudă cu măștile de la Guvern, asigurate prin legea dată de PSD, pe care Guvernul Orban a încălcat-o și a contestat-o la Curtea Constituțională
Related Articles
Check Also
Close
-
Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului22 December 2024