În veacul al treilea, în timpul domniei împăratului roman Probus (276-282), pe când Atticus era guvernatorul Antiohiei, au sosit în această slăvită cetate doi cetăţeni de vază, Creştini cu credinţa, Trofim şi Savatie. Ei au sosit tocmai în toiul unui festival păgânesc, în care se aduceau jertfe idolului lui Apollon, ce se afla lângă Dame. Observându-se că aceşti cetăţeni nu participă la necuratele jertfe, cineva l-a informat de aceasta pe Atticus. Atticus i-a adus pe cei doi la judecată, şi văzând că ei refuză să se lepede de Hristos, i-a torturat în chip bestial, pe rând. După ce l-a torturat şi l-a bătut astfel pe Trofim, Atticus l-a trimis în Frigia la Dionisie, care era un călău şi mai bestial al creştinilor decât el. Apoi Atticus l-a scos pe Savatie din închisoare şi a început să îl judece după felul păgânesc. întrebat fiind care îi este patria şi rangul, Savatie a zis: „Rangul meu şi patria mea şi slava mea şi bogăţia mea sunt Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, Carele Viu este în veci, şi prin a Cărui Providenţă s-au făcut şi se ţin în viaţă toate câte sunt”. Pentru acest răspuns el a fost bătut şi sfâșiat cu unghii de fier până când i s-au văzut oasele de sub carne, în aceste torturi bestiale Sfântul şi-a dat duhul său. În Frigia, călăul Dionisie l-a dat pe Trofim unor torturi încă şi mai mari, căci îl chinuia bestial, apoi îl arunca în închisoare spre a-l scoate la torturi şi mai mari. Dar la el în temniţă venea un cetăţean de vază al acelei cetăţi, Dorimedont, care în taină era creştin, şi îi slujea lui. Când a aflat despre acestea torţionarul, el i-a torturat şi pe Trofim şi pe Dorimedont la fel, apoi i-a aruncat la fiarele sălbatice, dar fiarele sălbatice nu s-au atins de ei. Sfântul Dorimedont chiar a strigat la ursoaică şi a tras-o de urechi, spre a o provoca să îl sfâșie, dar ursoaica s-a făcut chiar mai blândă. La urmă călăul a poruncit ca Sfinţii Trofim şi Dorimedont să fie decapitaţi cu sabia. Sufletele acestor mucenici sălăşluiesc acum în ceruri.
