Sfinţii mucenici Flor şi Lavru

 Acești sfinți mucenici au fost frați după trup și după duh, crezând în Hristos și placându-i Lui, prin fapte bune. Și erau, cu meșteșugul săpători în ă sub îndrumarea unor Sfinți bărbați, anume Proclu și Maxim, de la care au învățat nu numai meșteșugul, ci și viața plăcută lui Dumnezeu, a credinței creștine. Deci, mai întâi, au fost uciși, pentru Hristos, învățătorii lor, apoi, și ei, după învățători, s-au făcut moștenitori ai cununilor mucenicești, pătimind, pe vremea lui Licheon, dregătorul Iliricului.  Un oarecare stăpânitor, al altei țări, a rugat pe dregătorul Iliricului să-i trimită niște iscusiți ziditori în piatră, ca să ridice zeilor păgâni o frumoasă capiște de piatră. Și au fost trimiși , la stăpânitorul acela, acești Sfinți, Flor și Lavru, ca unii ce erau mult mai iscusiți decât alții, la lucrul acela. Zidind ei capiștea, după porunca aceluia, prețul pentru osteneala îl împărțeau săracilor, învățându-i pe ei sfânta credință în Hristos, iar ei petreceau în postiri, în rugăciuni și în osteneli, pentru că noaptea se rugau, iar ziua își săvârșeau lucrul lor, luând puțină hrană, iar pe săraci hrănindu-i cu îndestulare. Dar, nu numai pe săraci, ci și pe un slujitori idolesc l-au adus la credința lui Hristos, împreună cu fiul său. Într-una din zile, cioplind ei piatra, un fiu al aceluiași slujitor, copil tânăr, venind aproape de ei, pe când sta el să-i privească, deodată, piatra pe care o ciopleau, sărind o bucățică, a lovit pe copil în ochi și l-a vătămat. Răcnind el și venind tatăl lui și văzând sângerată fața copilului și ochiul rănit, și-a rupt hainele de jale. Și a început a ocărî pe Sfinții lucrători, sărind să-i bată, dar, fiind oprit de alții care erau acolo și care mărturiseau nevinovăția lucrătorilor și că tânărul, singur, a fost pricina nenorocirii sale, apropiindu-se de cei ce ciopleau, fără să se păzească. Iar Sfinții Flor și Lavru mângâiau pe copil, făgăduindu-i că se va tămădui ochiul copilului si o să vadă ca mai înainte.  Au început  pe copil au început a-l învăța cunoștința adevăratului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos și ziceau: „De vei crede, din toată inimă, în Dumnezeul cel propovăduit de noi, ochiul tău, îndată, se va tămădui”. Tânărul, însă, zicea: „Dacă ochiul meu va fi așa precum era întâi, voi crede și mă voi închina Dumnezeului vostru, de vreme ce se cade a crede, cu adevărat, într-Acel Dumnezeu, Care tămăduiește pe cei bolnavi și luminează ochii, mai mult decât în zeii care în loc sa tămăduiască, îmbolnăvesc pe cei sănătoși”. Sfinții Flor și Lavru s-au ridicat și au început a se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu, pentru tămăduirea și luminarea, nu numai a ochiului trupesc, ci și pentru ochii sufletești ai acelui tânăr. Și, după multă rugăciune, când au însemnat ochiul lui cel bolnav cu semnul Crucii, îndată, acela s-a făcut întreg și deplin sănătos și vedea bine, ca și mai înainte. Deci, acel tânăr tămăduit, a crezut, îndată, în Hristos și nu numai el, ci și tatăl lui, slujitorul idolesc, cu numele Memertin. Și s-a făcut acesta, atunci din slujitor drăcesc, rob al Domnului Iisus Hristos, împreună cu fiul său. Deci, după puține zile, Sfinții lucrători Flor și Lavru, având ajutător la lucru pe îngerul lui Dumnezeu, au sfințit capiștea ce o zideau și n-au lăsat-o pe ea ca locuința idolilor, ci au sfințit-o spre slava preasfântului nume al Domnului nostru Iisus Hristos, punând într-însa cinstita Cruce și, adunând ca la 300 de frați săraci, au făcut cântare de toată noaptea, lăudând pe Hristos, Dumnezeu. Și a venit atunci, de sus, o lumină a slavei cerești și a umplut lăcașul acela de minunată strălucire. Au mers, apoi, frații în locașul apropiat, unde erau pregătiți idolii. Și, legând pe acei idoli, i-au târât pe pământ, lovindu-i și sfărâmându-i în bucăți. Despre toate acestea înștiințându-se, stăpânitorul a prins pe Sfinții Flor și Lavru și pe toți cei împreună cu dânșii, între care era și Memertin cu fiul său, și i-au osândit să fie arși de vii, iar, pe Sfinții Flor și Lavru, bătându-i cumplit, i-a trimis lui Licheon, dregătorul Iliricului. Acela, cercetându-i pe ei și aflându-i neclintiți în creștineasca credință, i-a aruncat într-un puț adânc și cu pământ i-a acoperit. Iar, după mulți ani, s-au arătat Sfintele lor moaște, izvorând tămăduiri și au fost aduse, cu cinste mare, la Constantinopol, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.