Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia
Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 26 august.
Ei au fost căsătoriţi şi au trăit în Nicomidia, în timpul în care împăratul Maximian (286-305), un nemilos prigonitor al creştinilor, purta titlul de augustus al Imperiului Roman.
A fost o vreme în care “se dădeau la moarte vecini pe vecini şi tată pe fii; pe de o parte, temându-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, aşteptând plata”. Atunci au fost descoperiţi şi aduşi în faţa împăratului şi 23 de creştini care se ascunseseră într-o peşteră.
Adrian, unul din demnitarii de la curtea imperială, uimit de tăria şi credinţa lor nezdruncinată de cumplitele chinuri la care au fost supuşi, a cerut să fie trecut şi el pe lista cu numele creştinilor pe care o scria unul din temniceri, căci şi el este creştin.
I-a întrebat mai întâi pe mucenici ce fel de răsplată aşteptau de la Dumnezeul lor pentru astfel de chinuri, rugându-i să îi răspundă limpede la această întrebare.
Sfinţii mucenici i-au răspuns că nici gura lor nu poate să mărturisească acele bucurii, dar nici auzul său n-ar putea să încapă, nici mintea nu poate să le ajungă. Căci pentru slavă şi pentru răsplătire este scris că: “Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (Ep I Corinteni, 2, 9).
Sfântului Adrian, care avea 28 de ani, i s-a alăturat şi soţia sa, Natalia, îngrijindu-l mult în temniţă pe el şi pe cei închişi pentru credinţă. Sfântul Adrian şi Natalia erau soţi tineri, căsătoriţi de puţin timp.
Toţi cei întemniţaţi au fost torturaţi şi au sfârşit ca martiri în frunte cu Sfântul Adrian. Sfânta Natalia şi-a dat sufletul câteva zile mai târziu, fiind socotită mucenică pentru multa durere pe care a avut-o în timpul chinurilor soţului său şi a celorlalţi care erau împreună cu el.
