Calendar

Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei

Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 şi a intrat din copilărie în viaţa monahală. În jurul anului 1714, Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei. În 1753, Sfântul Iacob Putneanul l-a rânduit să poarte de grijă părinţilor sihaştri de aici, ascultare pe care a împlinit-o până în 1781. Simţind că se apropie de trecerea din această viaţă, s-a retras şi a mai trăit în această lume doi ani, întru răbdarea neputinţelor trupului şi în rugăciune cu smerenie şi cu mulţumire. În 23 aprilie 1783, Cuviosul Sila şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, după o viaţă în care s-a străduit să Îl slujească întru totul.

Sfântul Paisie era ca un stâlp de foc, sprijinind pe toţi cei din jur ca un povăţuitor adevărat. El primise de la Hristos, Păstorul cel Bun, darul cel mare al înainte-vederii, care, adăugându-se la noianul de virtuţi, l-a făcut să fie cunoscut şi cinstit de către toţi ca un adevărat păstor. În 16 decembrie 1784, Cuviosul Paisie s-a strămutat cu pace la cele veşnice.

Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Paşcanilor. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Putna. Aici a fost rasoforit cu numele Natanail, a fost hirotonit ieromonah şi i s-a dat ascultarea de eclesiarh. Sf. Natan a arătat multă osârdie în cele două ascultări pe care le-a împlinit în viaţa monahală: cea de duhovnic şi cea de copist de manuscrise şi alcătuitor de pomelnice. A trecut la Domnul în 26 decembrie 1784.

Sprijinindu-se unul pe altul, în rugăciune şi în ascultare, lucrându-şi fiecare talantul dat de Dumnezeu, Sfântul Mitropolit Iacob şi Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan au reuşit să scrie o pagină sfântă în istoria secolului al XVIII-lea din Moldova. Sub ascultarea Sfântului Iacob, colaboratori din toate cinurile bisericeşti şi straturile sociale au lucrat împreună spre binele comunităţii şi spre mântuirea lor. Împreună-lucrarea lor reprezintă un model de comuniune între ierarh şi monahi, între cler şi popor, în ascultare şi în dragoste, care a bineplăcut lui Dumnezeu.

Sfintele moaște

În data de 24 aprilie 1990, părinții Mănăstirii Putna au început refacerea schitului de la Sihăstria Putnei, după ce acesta fusese închis pentru mai bine de 200 de ani. În această zi au fost găsite sfintele moaște ale Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan. Mai întâi a fost găsită piatra de mormânt a Cuviosului Sila, în partea dreaptă a bisericii schitului, la exterior, având inscripția „Aici zac oasele ieroschimonahului Sila, care au răposat văleatul 1783, aprilie 23”. La o palmă de pământ se aflau osemintele lui, galbene și frumoase. Pe aceeași latură, lângă naos, a fost aflată piatra de mormânt a Cuviosului Paisie, cu inscripția „Aici odihnesc oasele robului lui Dumnezeu Paisie ieroschimonahul, și au răposat la văleatul 17[…]”. Sub această lespede erau rămășițele sale pământești, tot galbene și frumoase, cu o putere harică deosebită. În interiorul bisericii s-au descoperit osemintele Cuviosului Natan. La 15 iunie 2016, în prezența Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Pimen, conform binecuvântării și aprobării Sfântului Sinod, a fost desfăcută cripta Sfântului Iacob Putneanul. Părinții mănăstirii au aflat toate osemintele sfântului, care erau precum o pâine coaptă și rumenă – culoarea sfințeniei și a desăvârșirii întru Domnul. Înmormântarea sa a fost una a smereniei: a fost așezat în mormânt îmbrăcat smerit, doar în veșmânt monahicesc de schimnic, cu o singură cruce, simplă, din argint. Cu adevărat, atunci când a părăsit demnitatea de mitropolit s-a lepădat de cele trecătoare ale lumii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page