Sfinţii 10 Mucenici din Creta
Aceşti sfinți au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, în insula Creta şi nu erau toţi din acelaşi oraş, ci din mai multe părţi. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, Agatopus; din Chionia Vasilide şi din Iraclia: Evarest şi Pompie.
Ei au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idoleşti ca să jertfească. Vreme de treizeci de zile, Sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi, iar la 23 decembrie, au fost duşi la judecată. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa Lui Hristos. După ce au fost chinuiţi, dregătorul a dat osânda de moarte, prin sabie.
Ei au făcut rugăciune şi ziceau: „Iartă Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru, pentru noi, pentru rudeniile şi prietenii noştri şi pentru toată ţara, ca să scape de întunericul nerecunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă credinţa cea bună şi să te cunoască pe tine, lumina cea adevărată, veşnice Împărat.
Aşa rugându-se i s-a tăiat fiecăruia capul, iar după tăiere, cunoscuţii au adunat Sfintele trupuri şi le-au îngropat cu cinste.