Sfintele Paști: Hristos a Înviat!
Sfintele Pasti sau Sarbatoarea Invierii Domnului este cea mai importanta dintre toate sarbatorile de peste an si este al doilea praznic imparatesc cu data schimbatoare, primul fiind Duminica Floriilor. Intregul ciclu de sarbatori dintr-un an bisericesc depinde de Sfintele Pasti. In functie de data acestei sarbatori se ordoneaza si se denumesc duminicile si saptamanile de peste an, cu evangheliile si apostolele care se citesc la Sfanta Liturghie in timpul anului, se ordoneaza cele 11 pericope evanghelice care se citesc la Utreniile duminicilor, precum si cele opt glasuri ale cantarilor Octoihului. Importanta sarbatorii este subliniata si de durata ei, ea tinand trei zile (mai lunga decat a altor praznice).
Cuvantul Pasti este de origine evreiasca (Pesah = trecere, mostenit de evrei de la egipteni, dar in limba romana provine din forma bizantino-latina Paschae). Evreii numeau Pasti (Pascha) sau sarbatoarea azimilor sarbatoarea lor anuala in amintirea trecerii prin Marea Rosie si a eliberarii lor din robia Egiptului (Iesire 12, 27), care se praznuia la 14 Nisan si coincidea cu prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara. Deci termenul de Pasti a trecut in vocabularul crestin pentru ca evenimentele petrecute – patimile, moartea si invierea Domnului – au coincis cu Pastile evreilor din anul 33. Dar trebuie retinut ca obiectul Pastilor crestine este cu totul diferit de cel al Pastilor evreilor, singura legatura dintre ele fiind doar aceea de nume si de coincidenta cronologica.
Pastile reprezinta cea mai veche sarbatoarea crestina. Alaturi de ziua de duminica (sarbatoarea saptamanala a crestinilor) , Sfintele Pasti au fost sarbatorite inca din epoca apostolica.
Primii crestini intelegeau prin Pasti nu numai sarbatoarea Invierii, ci si pe aceea a Cinei si a Patimilor Domnului, iar uneori numai pe cea din urma. De aceea, saptamana pe care noi o numim azi Saptamana Patimilor, se numea la ei Saptamana Pastilor sau Zilele Pastilor. Cu timpul, intelesul cuvantului Pasti s-a restrans numai la sarbatoarea Invierii, asa cum este inteles si astazi.
In Biserica veche au existat mari diferente regionale in ceea ce priveste data si modul sarbatoririi. Dar cei mai multi crestini sarbatoreau Pastile in aceeasi zi din saptamana in care a murit si a inviat Domnul. Adica comemorau moartea Domnului in Vinerea cea mai apropiata de 14 Nisan, numind-o Pastile Crucii, iar Invierea in Duminica urmatoare, care cadea totdeauna dupa 14 Nisan sau dupa prima luna plina care urma echinoctiului de primavara, duminica pe care o numeau Pastile Invierii. Acestia priveau Pastile Crucii ca zi de tristete si il comemorau cu post si intristare, prelungind postul pana in ziua Invierii, cand faceau agape si cine, asa cum procedam si noi astazi.
Erau si crestini care serbau Pastile la data fixa: 25 martie sau 27 martie.
Aceste diferente referitoare la data sarbatoririi Pastilor au creat controverse intre partizanii diferitelor practici, care erau aproape de a provoca schisme sau rupturi intre unele Biserici (secolul al II-lea).
Sinodul I ecumenic (Niceea 325) a incercat sa uniformizeze data serbarii Pastilor, la initativa imparatului Constantin cel Mare. Pentru aceasta s-a folosit practica cea mai generala, bazata pe calculul datei Pastilor obisnuit la Alexandria, care avea urmatoarele norme: Pastile se vor serba intotdeauna duminica si aceasta duminica va fi cea imediat urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara. Iar cand 14 Nisan (prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara) cade duminica, Pastile se vor serba in duminica urmatoare, pentru a nu se serba o data cu Pastile iudeilor, dar nici inaintea acestuia. Sinodul de la Niceea a mai stabilit ca data Pastilor din fiecare an va fi calculata din vreme de catre Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica la timp si celorlalte Biserici crestine.
Deci data Pastilor depinde de doua fenomene naturale: unul cu data fixa, legat de miscarea soarelui pe bolta cereasca – echinoctiul de primavara (21 martie) – si unul cu data schimbatoare, legat de miscarea de rotatie de lunii in jurul pamantului – luna plina de dupa acest echinoctiu, numita si luna plina pascala. Aceasta din urma face ca data Pastilor sa varieze in fiecare an.
Insa, deoarece echinoctiul de primavara nu era fixat pretutindeni la aceeasi data si din cauza imperfectiunilor legate de calculul astronomic al vechiului calendar iulian (folosit in Apus pana in 1582, iar la noi in tara pana in 1924), nici dupa Sinodul de la Niceea nu au incetat deosebirile intre diferitele regiuni crestine in ceea ce priveste data sarbatorii pascale. Nici pana astazi nu exista uniformitate in aceasta privinta intre Apusul si Rasaritul crestin, fiindca nu toti se servesc de acelasi calendar. Astfel, in Apus, Pastile se serbeaza intre 22 martie si 25 aprilie ale stilului nou, adica in conformitate cu calendarul gregorian, introdus in Apus din 1582.
Totusi, ca sa se inlature dezacordul dintre diferitele Biserici crestine ortodoxe si pentru a stabili o uniformitate cel putin in ceea ce priveste data celei mai mari sarbatori crestine – Pastile -, Bisericile ortodoxe care au adoptat noul calendar (indreptat) au stabilit (din anul 1927 inainte), prin consens general, ca Pastile sa fie serbat in toata crestinatatea ortodoxa dupa Pascalia stilului vechi, adica o data cu toate Bisericile ramase la calendarul vechi (neindreptat).
Insa, desi toti ortodocsii sarbatoresc in aceeasi duminica, ea este numerotata diferit in cele doua calendare, din cauza celor 13 zile cu care calendarul neindreptat este ramas in urma fata de cel indreptat.
Bisericile ortodoxe care au adoptat reforma calendaristica (intre care si cea romana) serbeaza Pastile intre 4 aprilie (data cea mai timpurie) si 8 mai (data cea mai tarzie), iar cele de stil vechi intre 23 martie si 25 aprilie. Tot de aici provine si marea diferenta din unii ani intre data Pastilor ortodox si a celui catolic.
In ceea ce priveste modul sarbatoririi, Pastile era praznuit ca o zi de bucurie, fiind cea mai mare sarbatoare crestina: marele eveniment din istoria mantuirii noastre – invierea Domnului -, care sta la temelia credintei si a Bisericii crestine. Noaptea invierii era petrecuta in biserici, in priveghere si rugaciune. In acea noapte avea loc botezul catehumenilor, iar momentul Invierii era intampinat cu cantari de bucurie, cu savarsirea Sfintei Jertfe si cu multe lumini, semn al luminarii duhovnicesti. Mai ales neofitii (cei botezati in noaptea Invierii) isi puneau haine albe si purtau in maini faclii luminoase, ca unii care s-au ingropat cu Hristos, dar au si inviat impreuna cu El.
Incepand de la imparatul Constantin cel Mare inainte, se luminau nu numai bisericile in care se facea slujba Invierii, ci si casele crestinilor si orasele, cu faclii inalte de ceara sau torte aprinse, astfel incat noaptea Invierii era mai luminoasa ca ziua. Crestinii se salutau de atunci si pana la Inaltare cu “Hristos a inviat!”, la care raspunsul era “Adevarat a inviat!” In ziua Invierii toti se imbratisau, cerandu-si iertare unii altora, inainte de impartasire. In unele biserici erau reprimiti solemn penitentii; imparatii eliberau prizonierii, stapanii eliberau sclavii si toti faceau fapte de milostenie.
In biserici se aducea de mancare: paine dulce (pascha), branza, carne (mai ales de miel) si oua rosii. Dupa ce erau binecuvantate erau impartite saracilor sau intre crestini, asa cum se mai procedeaza si astazi in unele biserici.
Serbarea Pastilor se prelungea o saptamana, savarsindu-se in fiecare zi Sfanta Liturghie, la care credinciosii se impartaseau cu Sfantul Trup si Sange. Neofitii purtau hainele albe de la botez in tot acest timp. Crestinilor le era interzisa participarea la petrecerile paganesti, iar unii dintre Sfintii Parinti opresc chiar lucrul in Saptamana Luminata. De acum si pana la Rusalii erau interzise metaniile in biserici si posturile.
Invierea Domnului a fost si ramane inima spiritualitatii ortodoxe.
