Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului
La 20 aprilie calendarul ortodox pomeneste pe Sfantul Teotim, episcopul Tomisului, numit si Teotim I, “scitul“ sau “filosoful“. Acest sfant daco-roman, originar din Dacia Pontica, a trait in a doua jumatate a secolului al IV-lea si la inceputul celui urmator, pastorind cetatea de la Marea Neagra, in jurul anilor 380 – 395.
Detalii despre viata sa ne-au ramas din scrierile unor importanti autori ce au trait in perioada sa. Astfel, Fericitul Ieronim il mentioneaza pe la anul 392 cu titulatura de “Scythiae Tomorum episcopus”. Despre Sfantul Teotim I, istoricul bisericesc Sozomen scria ca ducea o viata ascetica, purta plete lungi si se bucura de calificativul de “filosof”. Sfantul Teotim poseda si practica intr-adevar acea “monastica philosophia”. Dar, el nu a fost numai educat in filosofia monahala, care presupunea a iubi si a practica intelepciunea trairii monahale, adica “asceza”, ci si in cultura si filosofia greaca. Un alt scriitor crestin, Socrate, spunea despre Sfantul Teotim ca „era cunoscut de toti – imparati, episcopi, calugari, credinciosi si barbari – pentru evlavia si corectitudinea vietii sale”.
Despre episcopul de Tomis auzise chiar imparatul bizantin Arcadie, datorita prieteniei legate cu Sfantul Ioan Gura de Aur. Din scaunul arhieresc al Constantinopolului, marele ierarh ii trimitea lui Teotim calugari misionari “pentru nomazii sciti de la Istru“, probabil la cererea acestuia. In anul 400, Sfantul Teotim lua parte la un sinod local din Constantinopol, convocat de Sfantul Ioan Gura de Aur impotriva invataturii eretice a episcopului Antonin al Efesului. Aprecierea de care se bucura ierarhul tomitan in randul celorlalti episcopi reiese si din faptul ca, in lista celor care semnau documentele sinodului, Teotim era mentionat pe primul loc.
Invocarea numelui Sfantului Teotim al Tomisului – la lucrarile Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) – ca autoritate a dreptei credinte, constituie insa pentru noi, romanii, o mar turie de mare pret privind izvoarele ortodoxiei romanesti in crestinismul daco-roman. “Faptul ca monahii constantinopolitani isi raportau ortodoxia marturisirii lor de credinta la autoritatea Sfantului Teotim ramane fara indoiala o marturie graitoare a ortodoxiei credintei…
Numai un teolog ca Teotim, cu o solida formatie filosofica, putea fi in stare sa ia atitudine fatisa si impotriva celor care intinau memoria lui Origen, adica, “… memoria unui om – declara Sf. Teotim – care a murit de mult timp in credinta”, si ca atare, nici nu trebuia sa se faca “lucru nelegiuit, condamnand cartile pe care inaintasii nostri nu le-au condamnat …”.
Peste veacuri, Sfantul Ioan Damaschin avea sa reproduca, in lucrarea “Sfintele paralele“, cateva povatuiri morale date de Sfantul Teotim in unele omilii la textele evanghelice: “Cel ce pacatuieste cu gandul, prin insasi iuteala gandului, savarseste pacatul complet, pe cand faptele trupului pot fi intrerupte de multe piedici“; “Lucrul grav nu este sa suferi aspru, ci sa suferi pe drept“.
