Sfântul Ștefan cel Mare
Măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504) a fost numit de popor: bun, mare şi sfânt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „Mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.
Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, Voievodul nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei. De aceea, istoria mărturiseşte că evlaviosul Ştefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru ţara şi credinţa întregului popor.
El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci şi atunci când era biruit, fiind pentru noi o pildă de pocăinţă. Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creştini ai Europei Ştefan cel Mare şi Sfânt a pus biruinţele în luptele purtate nu seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu.
Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere şi înţelepciune. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şi tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii. Ştefan cel Mare şi Sfânt a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam.
De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii. Ştefan cel Mare şi Sfânt este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru apărarea dreptei credinţe şi a patriei.
