Calendar

Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul

Sfântul Ignatie se numeşte „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”. El a fost copilul pe care Mântuitorul l-a luat în braţe când a spus: „Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”. Sfântul Ignatie a fost pus Episcop în Antiohia de Sfinţii Apostoli, după moartea lui Evod. Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredinţează că în timpul celor 40 de ani cât a păstorit acolo s-a dovedit un adevărat părinte al antiohienilor. În timpul persecuţiei lui Domiţian (81-96) Sfântul Ignatie i-a încurajat cu sfaturi şi rugăciuni.

Împăratul Traian se afla în culmea gloriei sale, căci în anul 106 cucerise Dacia Traiană, una din cele mai bogate ţări din Europa. Serbările şi bucuria cuceririi ţinuseră 123 de zile. În amfiteatrul din Roma muriseră 10 000 de gladiatori şi 11 000 de animale sălbatice, iar populaţia fusese scutită de dări. În anul 107, Traian a pornit la luptă împotriva Parţilor. Împăratul Traian voia să instaleze liniştea la hotarul cel mai îndepărtat al răsăritului. În drumul său s-a oprit în Antiohia, fosta capitală a regilor Seleucizi, locul de petrecere al romanilor bogaţi, oraş care timp de 600 de ani purta numele „Regina Orientului”, dat de Pliniu.

Păgânii i-au spus împăratului Traian că Ignatie este creştin şi că cinsteşte pe Hristos cel osândit de Pilat. Împăratul l-a îndemnat să jertfească zeilor, însă Episcopul Ignatie a refuzat, fapt pentru care a fost trimis la Roma pentru a fi dat la fiare în circ.

Sfântul Ignatie a plecat din Antiohia sub paza a zece soldaţi, însoţit de diaconul Filon şi de Agatopod. În drumul său până la Roma, Sfântul Ignatie a îndemnat pretutindeni mulţimea credincioşilor să asculte episcopii şi preoţii lor şi să nu creadă învăţăturile eretice. În cele din urmă, Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie a primit cununa muceniciei fiind aruncat în mijlocul animalelor sălbatice din circul roman.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page