Calendar

Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei, episcopul Tirului

Sfântul Dorotei a fost episcopul cetății feniciene Tir. Pastorația sa a avut loc în vremuri dificile pentru creștini deoarece în primele secole, cu regularitate și intensitate crescândă au avut loc persecuții sistematice ale creștinilor de pe cuprinsul imperiului roman. Decizia persecutării lor venea de la cel mai înalt nivel al conducerii politice romane urmărindu-se sistematic eradicarea creștinilor.

Proprietățile și bunurile le erau confiscate, obiectele de cult și cărțile erau distruse, creștinii erau supuși torturilor în încercarea de a-i determina să renunțe la credința lor, iar în ultimă instanță, dacă nu se reușea acest lucru erau uciși spre a servi drept exemplu celor ce se împotriveau. Unul dintre cei mai duri persecutori ai creștinilor a fost împăratul Dioclețian. În timpul persecuției inițiate de acesta Sfântul Dorotei a reușit să fugă din cetatea sa și să-și salveze viața.

Odată cu venirea pe tronul imperial a lui Constantin cel Mare, soarta creștinilor s-a îmbunătățit semnificativ pentru că în anul 313, la nivel imperial, s-a luat decizia de a permite existența religiei creștine în imperiu și de a fi retrocedate proprietățile confiscate de către Dioclețian. În acest context, Sfântul Dorotei s-a putut întoarce în eparhia sa unde a păstorit în continuare comunitatea creștinilor. Mai mult, cuvântul său plin de putere și exemplul vieții sale sfinte au adus pe mulți păgâni la dreapta credință. Sfântul Dorotei a trăit până la venerabila vârstă de 107 ani. A trecut la Domnul prin cununa martiriului.

Deși în perioada care a urmat împăratului Constantin soarta creștinilor s-a ușurat, a existat totuși o revenire în forță a păgânismului militant prin împăratul roman Iulian Apostatul. În timpul acestuia au avut loc persecuții semnificative. În cadrul acestora, sfântul Dorotei a fost arestat și torturat să se lepede de Hristos.
Sfântul Arhiereu, în timpul acestor chinuri și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos pe care L-a iubit și slujit toată viața sa.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also
Close
Back to top button

You cannot copy content of this page