Calendar

Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Ancirei

Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut în anul 280. A intrat la o vârstă fragedă în monahism şi de tânăr a fost hirotonit episcop. Arhieria lui a fost în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305), care erau prigonitori ai creştinilor. Fericitul Agatanghel era de neam roman şi a fost botezat de Sfântul Clement, pe când acesta se afla la Roma, propovăduind credinţa creştină. Cei doi au fost prinşi şi aruncaţi în temniţă, prigonitorii hotărând ca fiecare să fie judecat la locul său de naştere. Însă Agatanghel s-a ascuns în corabia cu care era dus arhiereul Clement, pentru a nu se despărţi de învăţătorul său. La Ancira, cei doi au fost daţi în seama guvernatorului, care a poruncit să fie chinuiţi, însă cei doi au fost tari în credinţă. La urmă, guvernatorul a poruncit să li se taie capetele, împreună cu ale altor bărbaţi, femei şi copii care crezuseră în Hristos în acea cetate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page