Sfântul Proroc Zaharia și dreapta Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul
Sfântul proroc Zaharia a trăit în secolul I î.Hr., în Palestina. Era fiul lui Varahia, din neamul lui Aaron, fiind preot în templul din Ierusalim. Zaharia era căsătorit cu Sfânta Elisabeta (tot din neamul lui Aaron), sora sfintei Ana, mama Maicii Domnului. Deși „erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului” (Luca 1, 6), Zaharia și Elisabeta nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. În acele timpuri, acest fapt era considerat ca fiind o pedeapsă de la Dumnezeu. În zilele lui Irod Antipa, împăratul Iudeii, un înger îl anunță pe dreptul Zaharia, preot din tată-n fiu și înaintat în vârstă, pe când era în Templul Domnului pentru tămâiere, că rugăciunea sa a fost ascultată: neprihănita Elisabeta, stearpă și înaintată la rândul ei în vârstă, va naște un copil al cărui nume trebuia să fie Ioan. Îngerul îl vestește pe cel ce avea să devină Ioan Botezătorul. Lui Zaharia nu-i vine să creadă, iar îngerul îl pedepsește făcându-l mut până în ziua în care urmau să se adeverească acestea. Peste un timp Elisabeta, nevasta sa, rămâne însărcinată și se ține ascunsă cinci luni. Îngerul Gavriil o vestește pe fecioara Maria că îl va naște pe Iisus, dar și că Elisabeta, rudenia ei, va zămisli un fiu căci este însărcinată în a șasea lună. Maria se scoală chiar în zilele acelea și pleacă în grabă spre munți, spre cetatea lui Iuda unde locuiau Zaharia și Elisabeta. Intră în casa lui Zaharia și urează de bine Elisabetei. Atunci pruncul Ioan săltă de bucurie în pântece și Elisabeta se umple de Duh Sfânt, strigând cu glas tare că fecioara Maria și rodul pântecelui ei sunt binecuvântați. Maria stă cu Elisabeta cam trei luni, după care pleacă acasă. Elisabeta, soția lui Zaharia, l-a născut pe cel ce va fi cunoscut ca Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, înainte-mergător și botezător al Domnului nostru Iisus Hristos, în satul Orini (sau Ein-Kerem, în Israelul de azi), în apropiere de Ierusalim, cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Elisabeta naște un fiu, iar vecinii și rudele ei care auziseră că Domnul a arătat mare îndurare față de ea, se bucurau împreună cu ea. În ziua a opta, au venit să-i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, dar Elisabeta se opune, spunând că numele noului născut va fi Ioan. Ei îi spun Elisabetei că nimeni din rudeniile ei nu poartă acest nume și îl întreabă apoi și pe Zaharia iar acesta scrie pe o tăbliță tot Ioan (numele pe care i-l spusese îngerul). Și toți se minunară căci nu se înțeleseseră unul cu altul despre nume. În clipa aceea, i s-a deschis gura, i s-a dezlegat limba, și el vorbea și binecuvânta pe Dumnezeu. Pe toți vecinii i-a apucat frica, și în tot ținutul acela muntos al Iudeii, se vorbea despre toate aceste lucruri. Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, și ziceau: „Oare ce va fi pruncul acesta?”. Zaharia , tatăl lui, umplându-se de Duh Sfânt, începe să proorocească despre Ioan că va fi un mare proroc. Atunci când regele Irod a auzit de la magi despre nașterea lui Mesia, el a hotărât să ucidă toți copiii având vârsta sub doi ani, din Betleem și din zona înconjurătoare. În aceste zile tragice, a venit rândul Sf. Zaharia de a fi de serviciu la Templul din Ierusalim. Acolo a fost găsit de ostașii trimiși de Irod, care au încercat în zadar să afle de la Zaharia unde este ascuns fiul său. Atunci, la porunca lui Irod, aceștia l-au ucis pe Sfântul Prooroc Zaharia, înjunghiindu-l „între templu și altar” (Matei 23, 35). Sfânta Elisabeta a murit după patruzeci de zile de la uciderea sfântului Zaharia. Sfântul proroc Ioan Botezătorul, protejat de Domnul, a locuit în pustie până în anul 15 al domniei împăratului Tiberiu (anul 29 d.Hr.), când, auzind Cuvântul lui Dumnezeu, a început a predica pocăința către mulțimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul.
