Calendar

Sfântul Mucenic Iachint

Ultimul mitropolit al Vicinei şi cel dintâi păstor al Bisericii lui Hristos din Dobrogea şi Ţara Românească, reunită sub conducerea unui singur voievod, este arhiepiscopul Iachint. El a păstorit doar câţiva ani la Vicina, iar în anul 1359 şi-a mutat scaunul la Curtea de Argeş, la cererea marelui voievod Alexandru I Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti, care dorea să aibă un sediu mitropolitan în ţara sa. Mitropolitul Iachint devine astfel păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească. El sfinţea biserici, hirotonea preoţi, împărţea binecuvântare poporului atât de credincios al „vlahilor” şi era sfetnic apropiat al marelui domn. Astfel, Eparhia Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de „Mitropolia Ungrovlahiei”, dependentă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, condusă pe atunci de patriarhul Calist I. Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, mitropolitul Iachint a avut grijă să hirotonească preoţi pentru toate satele, să zidească biserici la oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu Patriarhia de Constantinopol. Iar ca „exarh al plaiurilor”, mitropolitul Iachint purta grijă şi de credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari. Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, Vladislav I (1364-1377), a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc, al cărui început se urcă până în secolul al IV-lea, prin centrul monahal pustnicesc din Munţii Buzăului. El a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi” la Mănăstirea Cutlumuş-Athos, unde au ajuns călugări vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu,  Cotmeana  şi  altele. După  o  păstorire  atât  de  rodnică,  s-a  săvârşit  cu  pace  în  anul 1372. A  fost  îngropat lângă biserica mitropolitană  de  la  Argeş. Propunerea  de  canonizare  a Sfântului  Iachint  a  fost  înaintată Sfântului  Sinod  al  Bisericii  Ortodoxe  Române,  de  Mitropolia Munteniei  şi Dobrogei,  pe  data  de  19  iunie  2008.  În  şedinta Sfântului  Sinod  din  8  iulie  2008  s-a  făcut  canonizarea  sa,  iar proclamarea  solemnă  a    sfinţeniei   sale    a    avut   loc    pe   26 octombrie   2008.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page