Calendar

Sfântul Mucenic Caliopie

Sfântul Caliopie s-a născut în Perga Pamfiliei (sudul Asiei Mici), tatăl său avea rang senatorial şi a murit înainte de naşterea unicului său fiu.

În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, s-a aflat despre tânărul Caliopie că este creştin. În această situaţie, mama sa, fericita Teoclia, a dat fiului său aur mult, haine şi slugi şi l-a trimis cu corabia în altă ţară ca să scape de judecata păgânească.

Ajuns în Pompeiopolis, Caliopie a refuzat să ia parte la o sărbătoare în cinstea zeilor. A fost dus la comandantul cetăţii, Maximus, şi a mărturisit înaintea acestuia că este creştin. Pentru faptul că a rămas credincios lui Hristos, a fost supus la chinuri fără de măsură.

Trupul său sfârtecat oferea o jalnică privelişte tuturor celor ce priveau. Oamenii au strigat atunci, “zicând: ‘O, judecată nedreaptă! O, ce tânăr şi cum se pierde!’ Şi a zis ighemonul către Sfântul Caliopie: ‘Oare nu ţi-am spus că tinereţile tale te fac îndrăzneţ şi mai grele munci îţi mijlocesc ţie?’ Răspuns-a Sfântul: ‘Câine fără de ruşine, ţi se pare că m-am înfricoşat de muncile tale?’ Zis-a ighemonul: ‘Ticălosule, mă ocărăşti ca să te pierd mai degrabă; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te şi jertfeşte zeilor ca să scapi de cele mai multe şi mai cumplite munci’. Sfântul mucenic a zis: “Nădăjduiesc spre Hristosul meu că nu-mi voi păta curata mărturisire a lui Dumnezeu, Care este întru mine. Trupul meu stă înaintea ta, deci munceşte-l precum voieşti, având să-ţi iei răsplata de la Dumnezeu în ziua înfricoşatei judecăţi; căci cu ce măsură vei măsura, cu aceea ţi se va măsura ţie'” (Vieţile Sfinţilor).

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page