Calendar

Sfântul Mucenic Artemie

Sfântul Mare Mucenic Artemie este pomenit în calendarul creştin ortodox în 20 octombrie.

Sfântul Artemie a fost comandant în armata Sfântului Mare Împărat Constantin (306-337) şi martor la toate înfăptuirile acestuia. A văzut pe cer semnul Crucii şi a participat la lupta de la Podul Vulturului (312) împotriva lui Maxenţiu.

Pentru mărturisirea credinţei în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Sfântul Artemie a suferit moarte martirică în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). În timpul domniei, acest împărat a încercat să readucă Imperiul Roman de la creştinism la păgânism, de unde şi denumirea de “Apostatul”.

Politica anticreştină a lui Iulian, nepot al împăratului Constantin cel Mare, a făcut numeroase victime printre creştini: mulţi episcopi au fost exilaţi, au fost distruse biserici (la Panias, la Damasc, în Samaria) unii episcopi au fost masacraţi, iar în Dobrogea Sfântul Emilian a fost martirizat la 18 iulie 362, în localitatea Durostorum (Silistra).

Sfântul Artemie, aflat în chinuri şi suferinţe mari, în faţa împăratului Iulian, care îi cerea să renunţe la Hristos, a mărturisit că în timpul bătăliei dusă de Constantin cel Mare împotriva lui Maxenţiu: “într-o zi de amiază s-a arătat pe cer o cruce, strălucind mai mult decât razele soarelui şi o scrisoare cu stele în limba latină, care îi făgăduia lui biruinţa întru acel semn. Crucea aceea care se arătase pe cer am văzut-o noi toţi şi scrisoarea aceea am citit-o şi sunt până şi acum în oaste mulţi din ostaşii tăi bătrâni care ţin bine minte despre aceasta, spre care cu ochi luminaţi au privit” (“Vieţile Sfinţilor”).

După moartea Sfântului Constantin (337), la porunca împăratului Constanţiu, în anul 356, Sfântul Artemie a aflat şi a adus la Constantinopol moaştele Sfinţilor Apostoli Andrei, Luca şi Timotei, ulterior fiind numit guvernator al Egiptului.

Când împăratul Iulian Apostatul a dezlănţuit prigonirea creştinilor din Antiohia, guvernatorul Artemie l-a mustrat pe acesta că s-a lepădat de Hristos. Drept urmare a fost torturat pentru îndrăzneala sa. În cele din urmă, Sfântul Artemie a primit moarte mucenicească prin tăierea capului.

Sfintele sale moaşte au fost cinstite pentru darul minunat al tămăduirii bolilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page