Sfântul Mucenic Agapie și cei șapte mucenici
Sfantul Mucenic Agapie si cei sapte mucenici au patimit in vremea imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Mucenic Agapie era originar din Gaza, Timolau din Pont, cei doi Dionisie din Tripole (Fenicia), Romil era diacon al bisericii din Diospoli, iar Plisiu si cei doi Alexandru, din Egipt. Dintre acesti mucenici numai Agapie primise botezul prin afundare in apa. Ceilalti au primit botezul sangelui. Uimiti de taria si linistea cu care crestinii primeau chinurile pentru credinta lor, inimile lor s-au inflacarat de ravna pentru Hristos si astfel, si-au legat singuri mainile si s-au infatisat inaintea ighemonului Urban, spunandu-i: “Si noi suntem crestini.”
Acestor tineri li s-a alaturat atunci si Agapie, un cetatean de vaza al cetatii, care suferise si pana atunci mult pentru Hristos. Cu totii au fost ucisi prin decapitare in anul 303.
Tropar
Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor, cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca avand puterea Ta pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioasele indrazniri. Pentru rugaciunile lor mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.