Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron

Acesta era din cetatea Amasiei, care se numea Mialon. Tiron se tâlcuieşte „recrut”.  Pentru cunoştinţa şi vitejia sa, sfântul Teodor intră în oastea Legheon, cea mai aleasă dintre toate cetele, care se numea şi a Margariţilor, adică tari şi puternici. Pe când oastea sa trecea în părţile Răsăritului, aproape de locul ce se numeşte Evhaita, se afla o pădure în care era un balaur înfricoşător, încât toţi ocoleau acea cale. Deci aflând sfântul de acesta şi vrând să afle dacă este voia Domnului să mărturisească numele Lui, merse acolo, căutând a afla balaurul. Şi adormind dânsul, fu aflat de o femeie pe nume Evsevia, care îl îndemnă să îşi cruţe viaţa şi să părăsească locul acela, iar sfântul mulţumindu-i că l-a trezit, îşi făcu cruce, încălecă pe cal şi porni mai departe. Şi numaidecât auzi zgomotul fiarei, aflând pe balaurul înfricăşător. Deci pornindu-se spre el, sfântul aruncă tare cu suliţa, străpungându-i capul, încât acesta curând muri. În vremea aceea, izbucni prigoana împăraţilor Maximian şi Maximus împotriva creştinilor. De vreme ce sfântul nu încercase să se tăinuiască pe sine că este creştin, fu târât la judecată şi aruncat în temniţă. Aceasta fu încuiată şi pecetluită căci ticălosul judecător voia ca sfântul Teodor să moară de foame.  Iar noaptea, i se arătă Domnul spunându-i:

– Îndrăzneşte, Teodore, iată, Eu sunt cu tine. să nu primeşti hrană sau băutură pământească, că vei avea altă viaţă nepieritoare şi veşnică în ceruri.

Iar sfântul Teodor, începu a cânta şi a se veseli, căci îi slujeau mare mulţime de îngeri. Iar străjerii, auzind acea cântare dulce, merseră şi aflând uşile încuiate, văzură înăuntru mult popor cu haine albe, cântând împreună cu Teodor. Deci mergând ei şi spunând ighemonului, acesta se înspăimântă şi porunci să i se dea în fiecare zi o bucată mică de pâine şi apă, însă sfântul Teodor nu primi, zicându-le lor:

– Pe mine mă hrăneşte Domnul şi Împăratul meu, Iisus Hristos.

Chemându-l iară la sine, ighemonul încercă iară a-l îndupleca pe sfântul Teodor, însă acesta se arătă neclintit:

– Chiar şi cu foc de vei arde trupul meu şi cu felurite munci îl vei rupe, cu săbiile de-l vei tăia, fiarelor spre mâncare de-l vei da, totuşi, până ce duhul meu este în mine, nu mă voi lepăda de numele Hristosului meu.

Atunci porunci tiranul să fie spânzurat pe un lemn şi să i se strujească trupul cu unchii de fier. Iar slujitorii săvârşiră aceasta până rămaseră oasele goale. Văzând că nici grozăvia durerilor nu l-au clintit căci încă mărturisea pe Dumnezeul cel adevărat, porunci să fie aruncat în foc. Deci îndată slujitorii aduseră mulţime de lemne de la casele din apropiere, iar când încercară a-l pironi pe sfântul Teodor, acesta spuse:

– Lăsaţi-mă nepironit, căci Hristos, Care mi-a dat putere să rabd celelalte torturi, mă va întări să rabd şi focul.

Iar Dumnezeu voind să slăvească pe bineplăcutul Său rob, iconomisi ca văpaia să ardă ca o lumânare, încât a înconjurat trupul sfântului Teodor, fără a-l vătăma. Iar sfântul îşi dădu astfel sufletul  său în mâinile Domnului, iar unii din cei de acolo văzură sufletul său urcându-se la cer ca un fulger.

Mai apoi, Evsevia, femeia care îl aflase pe sfântul Teodor în pădure, cumpără cinstitele moaşte ale sfântului mucenic ducându-le în patria sa ca o comoară de mult preţ, căci multe boli se tămăduiau, sfântul Teodor arătându-se doctor sufletesc şi trupesc.

Sfântul Teodor primi cununa mucenicească cea cu bună mireasmă în anul 360.