Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon
Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian. Era cu neamul din cetatea Nicomidiei, din tată elin, care în urmă s-a făcut creştin cu învăţăturile fiului său, şi din maică-sa Evula, care credea în Hristos. Fiind învăţat la meşteşugul doctoricesc al trupurilor de Efrosin, care avea mare slavă, se arăta a şti meşteşugul desăvârşit. Iar doctoricescul meşteşug al sufletului şi credinţa în Hristos a învăţat de la bătrânul Ermolae preotul, cu care, rugând pe Hristos, a înviat pe un copil, ce era muşcat de o viperă şi zăcea în drum.
El a fost botezat de bătrânul Ermolae şi povăţuit la credinţă. Iar chipul muceniciei lui a fost aşa: mergând un orb la dânsul, s-a tămăduit, şi întrebat fiind de împăratul cine a fost pricina tămăduirii lui, el a răspuns: «Pantoleon m-a tămăduit», căci aşa îl chema întâi, cu numele lui Hristos, în Care a spus că şi el crede, pentru care îndată i s-a tăiat capul. Iar Pantoleon a fost adus la împăratul şi fiind întrebat şi neclintindu-se din credinţa în Hristos, nici la făgăduinţe, nici la înfricoşări, a fost bătut cumplit şi ars cu făclii; însă arătându-i-Se Domnul în chipul bătrânului Ermolae, îl îmbărbăta, şi i se părea că a intrat cu dânsul şi în fierberea plumbului, în care era băgat sfântul. Şi în multe alte feluri de nespus a fost chinuit.
Iar când a fost condamnat să piară prin sabie, s-a rugat şi plinindu-şi rugăciunea a venit glas de sus, numindu-l în loc de Pantoleon, Pantelimon. Atunci sfântul mucenic şi-a întins grumajii de bunăvoia lui, şi-i tăiară capul. Şi se face soborul lui întru a sa vestită biserică.