Calendar

Sfântul ierarh Miron, episcopul Cretei

Sfântul Miron s-a născut şi a crescut în insula Creta. Împreună cu soția sa şi lucra pământul, mâncându-şi pâinea sa din sudoarea feţei sale şi hrănind şi pe alţii; pentru că din roadele care îi creşteau împărţea săracilor, şi astfel ostenelile lui erau binecuvântate de Dumnezeu, căci, pe cât dădea el din roade, pe atât ele se înmulţeau, şi era milostiv mai mult decât ceilalţi oameni.

Odată a găsit în aria sa pe nişte tâlhari furând, care îşi umpluseră sacii de grâu şi nu puteau să-i ridice de pe pământ. Iar el, în loc să-i bată sau să le facă vreun rău, le-a ridicat sarcinile, le-a pus pe umerii acelora cu mâinile sale şi le-a poruncit să nu spună la nimeni lucrul acela. Pentru o viaţă îmbunătăţită ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu şi învăţa popoarele sfânta bună credinţă şi le întărea spre nevoinţele cele muceniceşti, fiind atunci prigonire a păgânului împărat Deciu (249-251). După moartea lui Deciu şi după încetarea prigonirii, a fost ridicat la scaunul episcopiei. Şi cinstea pomenirile sfinţilor mucenici care au pătimit pentru Hristos în vremea prigonirii, şi făcea multe minuni şi puteri.

El a oprit curgerea unui râu; căci râul umflându-se, şi un bărbat slăvit, anume Triton, având mare nevoie să treacă râul, sfântul episcop a oprit repejunea râului şi nu l-a lăsat să curgă până ce acel bărbat, trecând dincolo, s-a întors iarăşi înapoi. După ce s-a întors acela, Sfântul Miron a trimis toiagul său, poruncind râului ca iarăşi să curgă în calea sa. Ajungând trimişii, când au tulburat apa cu toiagul sfântului, spunându-i ei porunca arhiereului, îndată a curs râul cu mare pornire şi s-a îndreptat în curgerea sa ca mai înainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu a făcut şi alte minuni ca acestea şi petrecând toată viaţa lui cu iubire de Dumnezeu şi cu cuvioşie, s-a mutat la Domnul, având vârsta de 100 de ani.

 

  Moaștele Sfântului Ierarh Miron au fost descoperite în luna mai a anului 2014 și au fost așezate spre închinare în Biserica Sfântul Miron din Grecia, unde se săvârșesc numeroase minuni. Părticele mici din sfintele lui moaște au fost împărțite la mai multe biserici și mânăstiri.

Moaștele Sfântului ierarh Miron, depuse într-o Biserică din București

 

  Biserica Sfântul Miron Patriarhul din București, ctitorită de primul patriarh al României, Miron Cristea (1868-1939),  adăpostește un fragment din sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei. În anul 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit racla care adăpostește sfintele moaște. Racla a fost construită a fost realizată manual, la Atelierele Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea, de maici „foarte răbdătoare și pricepute”. Biserica Sfântul Miron este situată în sectorul 1, pe strada Iani Buzoiani, lângă Parcul Regina Maria și cimitirul Sfânta Vineri în zona Grivița. Despre prezența odoarelor sfinte într-o Biserică, Prea Fericitul  Patriarhul Daniel a spus: „Această lucrare de împodobire cu racle conținând moaștele sfinților este o lucrare de cinstire a lui Dumnezeu și a sfinților, dar și de încurajare a evlaviei credincioșilor, pentru că ajutorul sfinților este cea mai prețioasă simțire a harului lui Dumnezeu care se revarsă prin moaștele, icoanele și rugăciunile sfinților”.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page